„Nutrition Cosmique pour bien-etre”- atelierul alimentației sănătoase

Cu ocazia celebrării a 25 de ani de la fondarea Filierei francofone la Facultatea Tehnologia Alimentelor de la UTM, studenții au participat la atelierul „Nutrition Cosmique pour bien-etre”. La eveniment au paricipat foști absolvenți ai instituției care au dezvoltat o afacere în domeniu, dar și reprezentanți ai administrației universității.

Atelierul a fost organizat la inițiativa studenților,  orientat spre alimentația mai puțin tradițională. Studenții au avut sarcina de a soluționa studii de caz, axate pe persoanele cu probleme de nutriție sau sănătate. Sarcinile din cadrul atelierului au fost stabilite ca pentru adevărați specialiști în domeniu, unde au fost identificate soluțiile optimale.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai mediului de afaceri, absolvenți UTM, care au realizat o afacere în domeniul alimentației, unde au prezentat produsele lor promovate pe piața națională. Au fost prezentate deserturi fără zahăr, gluten, îndulcitori sau coloranți. Potrivit foștilor absolvenți, produsele prezentate, la moment, se bucură de popularitate printre consumatorii care practică un regim alimentar specific.

În cadrul discuției neformale, reprezentanții mediului de afaceri au povestit studenților cum au lansat business-ul propriu, care au fost provocările la anumite etape și de ce e important să fii onest și muncitor.

 Absolventa UTM, Cătălina Negoiță, care a prezentat produsele sale în cadrul atelierului, afirmă că a rămas surprinsă de interesul studenților manifestat pe parcursul dialogului:

Cătălina Negoiță, absolventă UTM

Organizatoarea atelierului, Aurica Chirsanova – șef Departament „Alimentație și Nutriție”, a declarat pentru EcoFM, că asemenea evenimente sunt organizate sistematic la UTM, cu scopul de a menține relații permanente cu mediul de afaceri, unde studenții realizează stagii de practică sau devin angajați după absolvirea studiilor:

Aurica Chirsanova, șef Departament „Alimentație și Nutriție”

Prezent la eveniment, Vladislav Reșitca – vice-rector pentru studii, a menționat că asemenea evenimente sunt importante și efective atât pentru universitate, cât și pentru mediul de afaceri:

Vladislav Reșitca, vice-rector pentru studii

Studentul anului trei Avram Frate, afirmă că în cadrul atelierului a aflat multe detalii noi, dar a înțeles că are multe de învățat pentru a deveni un profesionist în domeniu. În viitor vrea să deschidă o afacere în sfera alimentară, pentru că vrea să devină util acasă:

Avram Frate, student UTM