Ministra Mediului participă la ședința de nivel înalt a Părților Convenției privind Biodiversitatea

Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov participă la ședința de nivel înalt a Părților Convenției privind Biodiversitatea (CoP 15) ce are loc în Canada, Montreal.  Conferința are ca obiectiv adoptarea cadrului global pentru biodiversitate post-2020, o foaie de parcurs globală pentru conservarea, protecția, restaurarea și gestionarea durabilă a biodiversității și a ecosistemelor pentru următorul deceniu.

În cadrul evenimentului, doamna Iordanov a avut o discuție constructivă sub auspiciul Comisarului UE pentru mediu, oceane și pescuit dl. Vergilius Senkeviucius  cu ministru mediului din Ucraina Ruslan Strelets. La ședința a participat și Secretarul de stat al Ministerului Mediului, Apelor, și Pădurilor din România Ionuț-Sorin Banciu, fiind un cunoscător al condițiilor de gestionare a apelor transfrontaliere cu ambele state, Republica Moldova și Ucraina.

Republica Moldova colaborează mai mulți ani cu partea Ucraineană ce ține de gestionarea durabilă a fluviului Nistru, inclusiv prin intermediul Comisiei privind utilizarea durabilă și protecția fluviului Nistru. Aceasta a fost creată în baza Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru semnat la Roma în 2012.

În cadrul ședinței s-a discutat despre crearea unei platforme care va stabili de comun acord modalitatea de comunicare și informare permanentă și urgentă a datelor despre cantitatea și calitatea apei, ținând cont de condițiile de securitate dar și despre inițierea procesului de realizarea a unei evaluări de impact asupra Nistrului provocat de Hidrocentrală. Pe final ministra Iordanca-Rodica Iordanov a  reiterat importanța identificării unor soluții atît pe termen scurt, cît și termen lung ca să fie asigurate autoritățile din Moldova cu informație veridică în vederea asigurării populației cu apă potabilă, să nu riscăm distrugerea sistemelor de asigurare cu apă și să ne asigurăm că biodiversitatea acvatică nu va suferi.

Sursa: mediu.gov.md