Un nou studiu publicat în Nature Ecology & Evolution arată că în spatele aparentei stabilități a biodiversității se află schimbări regionale profunde, unele păduri pierzând specii, în timp ce altele câștigă temporar.
O analiză a datelor colectate în ultimii 40 de ani din sute de parcele forestiere permanente din America de Sud a dezvăluit o imagine paradoxală. La scară continentală, numărul total de specii de arbori rămâne practic neschimbat. Cu toate acestea, la nivelul regiunilor individuale, au loc schimbări bruște și divergente – un fel de „remaniere” indusă de climă a ecosistemelor tropicale.
Studiul a acoperit peste 400 de parcele pe termen lung în zece țări și peste 20.000 de specii de arbori. Aceasta este una dintre cele mai ample și mai detaliate analize ale răspunsurilor pădurilor tropicale la schimbările climatice de până acum.
Pădurile aflate în condiții mai calde, mai uscate și mai instabile din punct de vedere climatic sunt cele mai vulnerabile. În Anzii Centrali, Scutul Guiana și Amazonul central-estic, majoritatea parcelelor au arătat o scădere constantă a diversității speciilor. Creșterea temperaturilor, schimbarea modelelor de precipitații și creșterea sezonalității acționează împotriva comunităților de arbori.
Între timp, în Anzii de Nord și Amazonul de Vest, se observă tendința opusă: în multe parcele, numărul de specii este în creștere. Aceste regiuni, cu climatele lor mai reci și mai umede și topografia complexă, creează un mozaic de condiții în care unele specii își găsesc noi nișe ecologice.
Una dintre principalele descoperiri ale studiului este rolul Anzilor de Nord ca potențial „refugiu” climatic. Pe măsură ce condițiile din pădurile tropicale de câmpie devin mai puțin potrivite, regiunile muntoase pot servi drept refugii temporare sau pe termen lung pentru speciile de arbori strămutate de schimbările climatice.
Cu toate acestea, plantele au doar două scenarii de adaptare de bază: migrația în urma unor condiții adecvate sau adaptarea pe loc. Atunci când niciunul nu este posibil, populațiile scad, iar riscul de dispariție locală crește brusc.
Autorii subliniază că stabilitatea aparentă a biodiversității la scară largă nu ar trebui să fie înșelătoare. Pierderile din unele regiuni sunt compensate de câștigurile din altele, dar acest lucru nu înseamnă că ecosistemele rămân neschimbate. Compoziția speciilor, funcțiile acestora și relațiile ecologice se schimbă – și odată cu ele, capacitatea pădurilor de a îndeplini roluri cheie, inclusiv stocarea carbonului și reglarea climei.
Oamenii de știință indică, de asemenea, un risc suplimentar: defrișările din zonele de contact dintre Amazon și Anzi. Dacă aceste păduri de tranziție se pierd, va dispărea și oportunitatea migrației speciilor legate de climă.
Echipa de cercetare intenționează să se concentreze asupra speciilor care dispar și a celor care le înlocuiesc – și dacă acest lucru duce la o „omogenizare” treptată a pădurilor tropicale, unde ecosistemele devin din ce în ce mai similare între ele și mai puțin rezistente la șocurile viitoare.
Schimbările climatice schimbă deja structura celor mai bogate păduri din lume. Întrebarea este ce regiuni și ecosisteme putem conserva înainte de sfârșitul perioadelor de adaptare.