Soluții pentru conservarea biodiversității în orașe și localități

Orașele și localitățile au nevoie de mai multă natură pentru a deveni mai curate și mai bine pregătite în fața schimbărilor climatice. Asta înseamnă comunități care pot face față mai ușor caniculei, ploilor puternice, secetei sau poluării.

Secretarul general al Ministerului Mediului, Petru Tataru, a participat la atelierul de lucru dedicat conservării biodiversității în zonele locuite și a menționat că dezvoltarea localităților trebuie să țină cont de protejarea naturii.

„Orașele și localitățile viitorului trebuie să fie construite în armonie cu natura. Integrarea biodiversității în planificarea urbană și protejarea zonelor naturale sunt investiții în sănătatea oamenilor și în reziliența comunităților noastre”, a declarat Petru Tataru.

În cadrul atelierului, specialiști în ecologie, cercetători și experți au discutat despre importanța parcurilor, pădurilor urbane, râurilor, lacurilor și iazurilor pentru sănătatea oamenilor și pentru echilibrul natural al comunităților.

De asemenea, au fost prezentate exemple și bune practici privind gestionarea ecosistemelor urbane, conservarea biodiversității forestiere, adaptarea la schimbările climatice și utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Atelierul s-a desfășurat în contextul implementării angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Convenției privind Diversitatea Biologică.

Astfel de acțiuni contribuie la dezvoltarea unor localități mai curate, mai sănătoase și mai prietenoase cu oamenii, în care natura este parte a vieții de zi cu zi.

Sursa:mediu.gov.md

EcoFM
Live Radio