Germania a întrerupt definitiv avtivitatea a 7 termocentrale după încheierea sezonului de încălzire

Companiile producătoare de energie electrică RWE și LEAG au anunțat închiderea a șapte centrale electrice pe cărbune din Germania, anunță DW.

În perioada de iarnă, guvernul german a redeschis cinci centrale electrice pe bază de cărbune și a autorizat continuarea funcționării altor două. După încheierea sezonului, compania energetică germană RWE a declarat că închiderea centralelor nu va cauza nicio perturbare a securității aprovizionării. Oprirea activității centralelor  scoate din funcțiune aproximativ 2.100 MW de capacitate de producție pe cărbune.

Se știe că, în iulie 2022, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că, din cauza penuriei de gaz rusesc, țara intenționează să repornească 16 centrale electrice inactive pe cărbune și petrol și va continua să opereze alte 11 centrale pe bază de combustibili fosili.

„Având în vedere agravarea crizei climatice, închiderea centralelor electrice pe cărbune este o măsură importantă pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat Katrin Henneberger, deputat din partea Partidului Verde, pro-guvernamental.

Ministerul german al Economiei are termen până la sfârșitul lunii iunie pentru a propune măsuri de compensare a emisiilor suplimentare de gaze cu efect de seră.