Eficiența energetică – ecuații și soluții #6 Irina Terigrădean despre schema de sprijin facturare netă și evoluția regenerabilelor în Moldova

Al șaselea episod al podcastului „Eficiența energetică – ecuații și soluții” este dedicat evoluției domeniului energiei regenerabile în Republica Moldova și ultimele modificări ale legii N10. Invitata ediției, Irina Țerigrădean, șefa Direcției implementare și monitorizare a politicilor din cadrul Centrului Național pentru Energie Durabilă.

Invitata a enumerat motivele evoluției rapide a domeniului fotovoltaic în ultimii ani, în parte generate de criza energetică din anul 2022. A argumentat necesitatea trecerii de la schema de sprijin contorizare netă la facturare netă cu explicarea diferenței dintre acestea. A trecut în revistă experiența europeană la acest capitol și perspectivele domeniului de regenerabile în Republica Moldova.

O atenție deosebită a fost atrasă asupra problemei de supradimensionare a sistemelor fotovoltaice de către unii prosumatori, fapt ce a generat dezechilibru în sistemele de distribuție și limitarea numărului de avize de racordare eliberate.Tradițional au fost demontate anumite mituri și argumentate unele adevăruri despre energia regenerabilă.

Varianta video a interviului:

Infografice la tema podcast-ului:

Această publicație a fost produsă cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea UE sau PNUD.