Angajații Ministerului Mediului, împreună cu cei din instituțiile din subordine, au participat la Campania națională de împădurire, lansată de Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, cu genericul „Generația Pădurii”

La 10 martie, angajații Ministerului Mediului împreună cu cei din instituțiile din subordine au participat la plantarea a aproximativ opt hectare cu stejar, salcâm și paltin, în satul Măcărești din raionul Ungheni, în cadrul Campaniei naționale de împădurire, lansată de Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, cu genericul „Generația Pădurii”. Acțiunea se înscrie în Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor pentru 2023-2032.

„Pentru a crește o păduri e nevoie de timp, efort și evident resurse financiare. Iar odată ce ne-am asumat angajamentul respectiv, doar împreună putem obține rezultatele scontate. Participând la acțiuni de plantare demonstrăm responsabilitate, implicare și grijă față de mediu. Suntem convinși că, doar prin efortul comun vom putea mări semnificativ suprafața  pădurilor din Republica Moldova și vom crea un mediu de viață sănătos pentru generațiile următoare. Doar împreună putem avea grijă de plămânii verzi ai planetei! Orice efort de împădurire este un aport esențial la atingerea obiectivului Guvernului Republicii Moldova de a împăduri în următorii 10 ani, 145 mii ha” a menționat Iordanca-Rodica Iordanov, Ministrul Mediului.

Harta terenurilor pentru întreaga campanie de împădurire din această primăvară poate fi accesată pe pagina Agenției „MoldSilva„ www.moldsilva.gov.md, rubrica „Participă la plantări 2024”.

Acțiunile ce se vor desfășura pe întreaga lună martie, care vine să mobilizeze întreaga societate şi să intensifice eforturile de sporire a suprafețelor împădurite. Viitorul poate fi verde, sănătos și curat dacă ne implicăm acum.

Sursa:mediu.gov.md