Profesia de para-jurist este una relativ nouă pentru R.Moldova, doar de vreo 3 ani cu acte în regulă și de vreo 11 de când a fost lansată această activitate ca un proiect-pilot. Para-juriștii sunt angajați de către Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat și responsabilitatea lor este consultarea juridică primară a comunității din care ei fac parte. Și asta înseamnă nu doar oferirea de informații și orientarea către organele competente atunci când persoana are o problemă, dar, mai ales, educarea juridică a oamenilor.
În prezent, în R.Moldova sunt 64 de para-juriști, majoritatea în localitățile rurale. Invitatele acestui episod activează în raionul Hâncești. Veronica Li-Șui-Cean este para-juristă în comuna Cărpineni, iar Viorica Chirnicinîii în satul Logănești, ea fiind și președinta Asociației Naționale a Para-juriștilor din Moldova.
Cu DREPTul: Cine este para-juristul și cu ce se ocupă?
Viorica Chirnicinîi: Conform Legii nr. 198 cu privire la asistența juridică garantată de stat, para-juristul este persoana care deține studii juridice incomplete sau studii superioare în orice alt domeniu, se bucură de stimă din partea comunității și, în urma unei instruiri specializate și încheierii unui contract de prestări servicii cu Consiliul Național de Asistență Juridică Garantată de Stat (CNAJGS), prestează asistență juridică primară în localitatea în care locuiește. Deja paraj-uristul este o profesie indicată în Registrul profesiilor, de trei ani para-juristul este o profesie.
Veronica Li-Șui-Cean: Este important ca para-juristul să fie originar din localitatea în care activează, pentru că, locuind de mulți ani acolo, lumea îl cunoaște și, la rândul lui, el cunoaște problemele localității și oamenii manifestă mai multă încredere atunci când se adresează unei persoane cunoscute. Totodată, para-juristul are obligația nu doar de a acorda asistență juridică primară, dar informează populația despre schimbări legislative sau din alte domenii de interes pentru comunitate prin intermediul lecțiilor publice, prin mobilizare comunitară, prin implementarea unor proiecte de dezvoltare sau informative.
Cu DREPTul: Mulți para-juriști practică această activitate în paralel cu altă meserie sau sunt nevoiți să practice în paralel câteva. Dvs. cu ce altceva vă mai ocupați și cum ați ajuns să fiți para-juriste?
Viorica Chirnicinîi: Eu sunt și asistent social și am venit în profesia de para-jurist în 2010, când Fundația Soros a implementat proiectul „Abilitarea juridică a comunităților rurale” prin intermediul unei rețele de para-juriști comunitari, când au fost selectate 31 de persoane care au beneficiat de o instruire vastă, bună, ca apoi să meargă în localitățile de baștină pentru a acorda asistență juridică primară.
Veronica Li-Șui-Cean: Eu am studii pedagogice superioare, dar am activat în domeniu doar cinci ani, după aceea imediat am devenit para-jurist în anul 2012. Pe parcurs am devenit și secretar administrativ în cadrul primăriei din localitatea unde activez. Pot spune că este dificil să combini două activități care te solicită mult și solicită multă comunicare cu cetățenii, pentru că noi trebuie să le explicăm oamenilor soluțiile pe care ei le pot avea la problemele lor în așa fel ca ei să le înțeleagă.
Noi nu copiem legea sau nu le spunem exact așa cum este scris în lege, dar le explicăm mersul, le explicăm procedura oamenilor ca ei să se vadă ca pe o hartă unde se află ei în acel moment în soluționarea problemei pe care o au, să iasă la un drum pe care știu că îl vor urma și vor ajunge la soluția lor.
Viorica Chirnicinîi: Pentru mine e mai simplu. Ca asistent social, mie mi-a fost mai comod și mai ușor de a atrage oamenii, pentru că ei mă cunoșteau deja ca asistent social și era încrederea aceasta formată între noi.
Cu DREPTul: Care sunt cele mai frecvente probleme cu care se adresează oamenii la dumneavoastră?
Veronica Li-Șui-Cean: Depinde totuși de comunitățile în care ei se află, dar, în general, cred că este o situație comună pentru întreaga republică – moștenirile nu sunt acceptate în localitățile noastre rurale. Oamenii ajung în situația în care au vândut un lot de teren pentru care nici nu aveau acceptată moștenirea, nu aveau un document confirmativ al proprietății lor. Unul dintre vânzători/cumpărători ar putea fi decedat deja sau plecat peste hotare și când au ajuns în situația de a perfecta actele, omul s-a trezit cu un ghem de probleme. Și atunci ele trebuie luate fir cu fir, puse capăt la capăt, pas cu pas până ajungi la soluționare.
Viorica Chirnicinîi: Depinde de localitate, pentru că într-o localitate mai des pot să prevaleze problemele legate de violența domestică, în alta – problemele legate de proprietate, de moștenire, de dreptul familiei. De exemplu, eu activez în localitatea Logănești, raionul Hâncești.
La mine prevalează totuși problemele legate de proprietate, de dreptul de proprietate și succesiune și, ținând cont de faptul că mai sunt și asistent social, se adresează multe victime ale violenței domestice.
Veronica Li-Șui-Cean: Eu activez în comuna Cărpineni, raionul Hâncești, este o localitate mare, cu 10.600 de locuitori, unde la fel prevalează întrebările legate de dreptul de proprietate, succesiunea și foarte multe pe dreptul de vecinătate. Conflictele între vecini sunt foarte multe.
Cu DREPTul: Și cum reușiți să le soluționați?
Veronica Li-Șui-Cean: În mod diferit. În ultimul timp, în localitatea noastră Consiliul local a aprobat un regulament al întreținerii animalelor pe teritoriul localității, pentru că sunt foarte multe conflicte legate de faptul că vecinii dețin animale acasă și-i deranjează pe ceilalți vecini. Sunt chiar și cazuri amuzante aparent. S-a adresat o doamnă cu întrebarea cum poate să procedeze dacă vecinul ei ține la casă vreo 100 de cocoși, ea vine de la tura de noapte și, respectiv, trebuie să doarmă ziua sau spre dimineață se culcă, iar cocoșii încep a cânta la o anumită oră și pe ea asta o deranjează la propriu. Și atunci a fost necesară intervenția noastră, în baza acelui regulament, i-am explicat acelui vecin că nu se poate să țină la casă atâtea păsări, respectiv ar trebui fie să-și construiască o fermă în afara localității, fie să reducă din numărul pintenaților.
Cu DREPTul: Deja din curiozitate, cum s-a încheiat?
Veronica Li-Șui-Cean: Gospodarul a tăiat cocoșii.
Cu DREPTul: De fapt, para-juristul în comunitate este mai mult decât un simplu, să zicem, traducător de lege și care spune ce să facă omul, în practică este o muncă destul de solicitantă. Să-mi ziceți dumneavoastră – în ce măsură este remunerată și în ce măsură este asta o problemă pentru comunitatea para-juriștilor?
Viorica Chirnicinîi: În 2010 au fost selectate 31 de persoane și din cele 31 de persoane au rămas până în prezent în profesia vizată mai puțin de 10. Deci, fluctuația cadrelor la noi este destul de mare.
Oamenii vin, pentru că e ceva interesant, ceva nou, dar remunerarea este foarte mică, 1.300 de lei, oamenii vin și pleacă, pentru că remunerarea este foarte mică. Totuși rămân cei care îndeplinesc această muncă cu plăcere și în plus au încă o funcție care le aduce un venit suplimentar.
Cu DREPTul: Care sunt cele mai importante, mari provocări cu care se confruntă parajuristul ca și profesionist, dar și comunitatea?
Veronica Li-Șui-Cean: Cel puțin pentru mine o provocare a fost ca eu să mobilizez comunitatea, pentru că sunt proiecte pe care le implementăm la nivel local, sunt proiecte care se fac pentru oameni și, de obicei, finanțatorii cer și implicarea cetățenilor, adică ei să vină nu doar să-și spună părerea, dar chiar să participe la o amenajare de drum, la nivelarea unui teren într-un parc sau la amenajat utilajele, la instalarea diferitelor utilaje. Și eu personal nu am putut mobiliza consătenii. Cetățenii așteaptă altcineva să facă, poate să treacă omul pe alături, să-ți spună: «„Doamne ajută!” sau „Să fie într-un ceas bun!”, eu mă duc, căci am lucrul meu» și acesta să fie tot suportul pe care ți-l acordă. Din păcate, eu nu am putut să-i mobilizez.
Cu DREPTul: Cum vă explicați asta?
Veronica Li-Șui-Cean: Probabil, noi trebuie să mai lucrăm cu ei, ca oamenii să înțeleagă că fără implicarea lor nu se mișcă roata din loc. Noi toți împreună trebuie să funcționăm poate ca piesele unui ceas, ca fiecare dintre noi să facă anumite lucruri și împreună, pe diferite domenii, lucrurile vor merge altfel, dar atâta timp cât stăm și ne uităm, și așteptăm ca altcineva să facă ceva în locul nostru, nu se vor mișca lucrurile mai repede.
Cu DREPTul: Alte provocări?
Viorica Chirnicinîi: Este încă o problemă în organizarea lecțiilor publice. Cetățenii nu sunt dispuși sau nu sunt deschiși pentru a participa la lecții publice.
Veronica Li-Șui-Cean: Mai ales în ultimii ani se observă mai acut că lumea nu dorește să vină la acele lecții și eu nu am găsit altă explicație decât faptul că omul începe să caute informație doar atunci când este pus direct în fața problemei și chiar în acel moment trebuie să o soluționeze, dar dacă chiar acum, în acest moment, nu îl doare acea problemă, el nu va veni. La începutul activității mele, în semn de respect față de timpul pe care cetățenii l-au acordat acelor lecții, eu le ofeream o cafea, un ceai, o plăcintă, ca oamenii să mai socializeze, să mai discute, să mai schimbe niște idei între ei, acum nici asta nu mai merge.
Cu DREPTul: Nu-i mai convingeți nici cu plăcintele?
Veronica Li-Șui-Cean: Au alte priorități…
Cu DREPTul: Tot mai mult se vorbește și vorbim în ultimul timp despre abilitarea juridică a oamenilor, despre cultura juridică, care ne-ar păzi și ne-ar feri de foarte multe belele.
Veronica Li-Șui-Cean: Așa este.
Cu DREPTul: Cum stăm la capitolul acesta sau ce facem?
Viorica Chirnicinîi: Oamenii vin atunci când uneori deja nu se mai poate nimic de făcut, când problema care putea fi soluționată printr-un sfat, printr-o idee sau ceva ușurel trecut timpul cela și deja este necesar de adresat în instanța de judecată sau undeva la alte instanțe. Oamenii noștri au „darul” acesta de a lăsa problema până în ultimul moment, când ea îi apasă. Noi, para-juriștii, suntem într-adevăr pentru a-i informa referitor la ceea ce se poate întâmpla în cazul în care nu-și rezolvă problemele la timp, pentru că probleme apar la toți.
Para-juristul informează și direcționează. Cred că asta este menirea noastră de bază, să informăm despre prevederile legale – ce trebuie să faci, cum trebuie să faci, ce te așteaptă dacă nu faci așa cum trebuie și direcționezi către instituția aptă de a rezolva problema, de a te ajuta să-ți soluționezi problema.
Cu DREPTul: Dar în general din experiența dumneavoastră, dacă să vorbim despre cultura juridică a oamenilor, ceea ce ar trebui, teoretic ne-ar părea oricine să cunoască regulile de bază, ce trebuie să faci, cunosc oamenii? În ce măsură cunosc?
Veronica Li-Șui-Cean: Oamenii nu cunosc multe. Poate cei tineri care au mai mult acces la internet, la informații libere pe care le pot afla, ei deja s-ar orienta mai bine în această mare, în acest ocean de legi și de proceduri. Mai dificil este cu bătrânii, care au ca surse de informații televizorul sau radioul și acelea nu se știe cât de mult i-ar informa anume în domeniul care ar fi de interes pentru ei. Școala ar putea, eu am fost invitată la o lecție…
Viorica Chirnicinîi: În conlucrare cu o instituție de învățământ și eu am organizat lecții publice…
Cu DREPTul: Să faceți o comparație – problemele cu care se adresau oamenii când ați început să activați în comunitate și acum, este o dinamică, putem vorbi că se schimbă lucrurile?
Veronica Li-Șui-Cean: Am impresia că a rămas același spectru de probleme.
Viorica Chirnicinîi: La mine s-a schimbat spectrul, pentru că, dacă la început veneau numai cu probleme cum ar fi violența domestică, cum ar fi moștenirea, acum s-a mărit, oamenii au început să-și dea seama că pot să-și soluționeze și alte probleme, cum ar fi dreptul de proprietate, sunt și pe cauze penale, pe dreptul muncii. Comparativ cu 10 ani în urmă, când noi am început și nu știam cu ce au să se adreseze și dacă au să se adreseze oamenii la noi, acum oamenii vin, primim o mulțime de telefoane, chiar și de la primari prin alte localități, de la angajați, de la directoarea de grădiniță dintr-o localitate sau primarul din altă localitate, care nu are para-jurist, dar care are nevoie totuși de o consultație.
Veronica Li-Șui-Cean: Pot să vă dau exemplul meu. Atunci când am venit în funcția de secretar administrativ, la primărie erau depuse aproximativ 70 de cereri, de petiții de la cetățeni, anual.
Cu DREPTul: De câți ani?
Veronica Li-Șui-Cean: Din 2014. În prezent, noi avem în jur de 500 de cereri, de petiții venit de la cetățeni.
Cu DREPTul: Deci, 500 în comparație cu 70?
Veronica Li-Șui-Cean: Exact. Numărul cererilor a crescut și fără modestie pot spune că este și aportul meu de parajurist aici, pentru că i-am învățat pe oameni cum să scrie și cui concret să se adreseze, ce acte trebuie să anexeze la acea cerere, care este procedura de examinare…
Viorica Chirnicinîi: Și forma de scriere.
Veronica Li-Șui-Cean: Exact, pentru că din trecut erau o mulțime de cereri depuse care rămâneau și fără răspuns și fără soluționare. Oamenii nu știau ce să facă mai departe, au scris și atât, dar unele cereri puteau fi respinse din simplul motiv că nu aveau actele care trebuiau să fie anexate. Acum, când vine omul să scrie o cerere, eu îi explic toate aspectele care țin de acel domeniu, fie că este o licitație publică, fie că se solicită deplasarea la fața locului. Fiecare cerere are o modalitate de examinare și un anumit termen.
Viorica Chirnicinîi: Și cred că și ce poate să facă el cu răspunsul, dacă nu-l satisface răspunsul primit și către cine trebuie să se adreseze, pentru că sunt cereri pe care le poți adresa simplu primarului, sunt cereri care ar merge peste Consiliul local, cereri care pe urmă pot fi direcționate către șeful de post sau către alt angajat al primăriei care ar putea să-i soluționeze problema.
Cu DREPTul: Cât de solicitați sunteți în general?
Veronica Li-Șui-Cean: Încă facem față adresărilor. Eu doar aș remarca probabil faptul că din punct de vedere istoric la noi în societate nu a existat o cultură juridică sau financiară. Oamenii nu au fost învățați că ar trebui să respecte anumite proceduri, să ia în considerare anumite aspecte legale. Probabil asta încă se resimte. Noi am mai avea menirea să încurajăm oamenii să se adreseze, să fie atenți la aspectele legale și la procedurile pe care au a le urma pentru ca să evităm niște probleme de viitor.
Cu DREPTul: Dar cum se simte asta? Dați-mi câteva exemple ca să-mi dau seama cum…
Veronica Li-Șui-Cean: Nu citesc ceea ce semnează…
Viorica Chirnicinîi: Pierd termenele de adresare, de soluționare a unor probleme…
Veronica Li-Șui-Cean: Vând casa fără documente…
Viorica Chirnicinîi: Promit că o să-ți aparțină casa după decesul meu fără să facă niciun act și după deces sau mezinul rămâne în casă și după asta, dar legea nu prevede așa ceva. Deocamdată, oamenii au nevoie de noi.
Veronica Li-Șui-Cean: Unul într-un sat, ar fi bine măcar unul la două-trei localități. De exemplu, Hânceștiul are peste 40 de localități, dar para-juriști suntem trei, însă sunt raioane care au unul sau nu au niciunul.
Cu DREPTul: Din comunitățile din care veniți, dar și din comunitățile în care colegii cu care lucrați, para-juriștii spun, cum e cultura generală și cultura juridică?
Veronica Li-Șui-Cean: Probabil încă este scăzută.
Viorica Chirnicinîi: Da, încă lasă de dorit.
Veronica Li-Șui-Cean: Dacă încă oameni mai vând case fără a întocmi documente, dacă încă mai există acea violență în familii și femeile nu știu ce să facă și unde să se adreseze, probabil încă mai avem mult de lucrat. Dar acestea sunt niște exemple care, iată, chiar acum, în acest moment, îmi vin în minte, dar cu siguranță ar exista un spectru mai larg.
Cu DREPTul: Care ar fi soluții nu doar de moment, dar și de perspectivă, soluții generale?
Veronica Li-Șui-Cean: Probabil în școală ar trebui mai multă educație juridică. Când învățam eu la școală, se învăța dreptul general, nu cunosc acum care este programul școlar.
Viorica Chirnicinîi: Nu este în programul școlar.
Veronica Li-Șui-Cean: Dar eu consider că în anii de liceu sau haideți să luăm ultimul an de liceu ar fi cazul să aibă elevii un curs de educare juridică…
Viorica Chirnicinîi: …cu cele mai elementare lucruri.
Veronica Li-Șui-Cean: Da, același testament, contract de muncă, contract de vânzare-cumpărare…
Viorica Chirnicinîi: …aceeași violență domestică, pentru că ei trebuie să cunoască lucrul acesta.
Cu DREPTul: Drepturile, dreptul la muncă.
Viorica Chirnicinîi: Da, drepturi și obligații.
Veronica Li-Șui-Cean: Fetele urmează să se căsătorească, să aibă copii, ele trebuie să știe cum să se apere, să cunoască ceva și despre gestionarea financiară.
Cu DREPTul: Pornind de la faptul că oamenii nu prea știu ce drepturi au și ce să facă atunci când le sunt încălcate, când, cum acolo, simplu spus cam asta ar fi, cum le este asigurat sau dacă vorbim de nivelul de acces la justiție al oamenilor, pornind de la asta?
Veronica Li-Șui-Cean: Noi putem porni de la faptul că unii oameni ar putea nici să nu înțeleagă că li s-au încălcat anumite drepturi, firea noastră a tuturor sau așa am fost educați, iarăși mă întorc la cultura noastră istorică, să nu facem scandaluri, să nu ne pornim, să nu mergem împotriva altor oameni, să stăm cuminți la locul nostru și mai dăm și din mână uneori, lasă că Dumnezeu e sus și vede și cu asta se termină totul, dar probabil ar trebui de schimbat aceste lucruri.
Viorica Chirnicinîi: Oamenii mai cred că își poate soluționa problema doar cel cu bani. Noi vrem ca oamenii să cunoască despre faptul că fiecare are dreptul să beneficieze de asistență juridică garantată de stat, noi încercăm să-i ajutăm în accesul la justiție.
Cu DREPTul: În general, comunitățile rurale, care-s cele mai acute probleme cu care se confruntă și dacă s-au schimbat de-a lungul ultimilor, nu știu, 10, 20 de ani, că, iată, vorbim de 30 de ani de independență?
Veronica Li-Șui-Cean: Oamenii ar aștepta mai mult suport financiar sau o mărire de salarii, de pensii, de ajutoare sociale, orice suport din partea statului, pentru că, într-adevăr, se trăiește greu. Partea cealaltă a acestui aspect este că cineva așteaptă doar acel ajutor social, știe că el va veni oricum și intenționat nu merge să se angajeze la un post de lucru, chiar dacă el este. Este alt aspect, că uneori salariul este mai mic decât acel ajutor social și mai ușor este să stai acasă decât să mergi să lucrezi în fiecare zi și să ai un salariu mai mic.
Viorica Chirnicinîi: Da, oamenii au devenit dependenți de serviciile acestea sociale, de ajutoarele pe care le dă statul.
Cu DREPTul: Aveți, dacă să-mi spuneți fiecare din Dvs. câte un caz care, iată, v-a rămas, vi-l amintiți?
Veronica Li-Șui-Cean: Eu am acum un caz în derulare în domeniul de uzucapiune, sperăm să fie o decizie pozitivă. Beneficiara cumva a locuit mulți ani într-o casă care i-a fost, i s-a permis să locuiască în acea casă de administrația publică locală, fosta administrație publică locală, dar aparținea casa unei persoane. Teoretic nu trebuia așa să se întâmple și la un moment dat beneficiara a înțeles că poate să rămână fără casă, ea nu poate, nu are pârghii cum să-și înregistreze acel drept de proprietate și atunci doar o decizie a instanței de judecată i-ar oferi acel drept de proprietate și ar putea să fie sigură că acea casă de locuit îi aparține.
Cu DREPTul: Cum ați lucrat cu cazul acesta, la ce etapă sunteți?
Veronica Li-Șui-Cean: Pentru început am informat beneficiara despre ce ar fi trebuit să se întâmple mulți ani în urmă, care ar fi trebuit să fie procedura legală, dacă nu s-a întâmplat, acest domeniu necesită o asistență juridică calificată și suportul unui avocat, am direcționat beneficiara la oficiul teritorial, deja avocatul a depus dosarul în instanță, acțiunea în instanță.
Cu DREPTul: Deci, avocat la cerere?
Veronica Li-Șui-Cean: Da, bineînțeles, pentru că majoritatea oamenilor de la sate nu-și permit să meargă la un avocat privat, noi îi ajutăm să solicite un avocat plătit de stat și de multe ori problemele lor se soluționează. Aceste probleme vin din trecut, există și case care au fost oferite în trecut de instituții angajaților, instituțiile s-au lichidat, nu mai există, angajații au decedat, în acele case locuiesc frații, rudele lor, vin moștenitori care exact în aceleași case locuiesc și atunci când vor să-și înregistreze dreptul de proprietate ei nu au alte pârghii decât o hotărâre a instanței de judecată.
Viorica Chirnicinîi: Mie mi-a rămas în memorie un caz când un domn a venit la mine să-și rezolve o problemă legată de dreptul muncii, legată de problemele cu fostul angajator. Am intrat la mine în birou și a închis ușa, a tras ușa după el și l-am informat din start despre faptul că tot ce o să-mi povestească este confidențial și că o să rămână doar între noi doi și el poate să-mi povestească ce s-a întâmplat. El a fost angajat la o benzinărie, la o stație de alimentare cu petrol, a avut probleme cu angajatorul și după aceasta angajatorul l-a eliberat din lucru, nu i-a plătit salariul pe ultimele trei luni și nu i-a eliberat documentele. Eu l-am ajutat să facă o scrisoare către Inspectoratul de Stat al Muncii și am trimis-o împreună, recomandată, cu răspuns, apoi când a venit răspunsul el a venit iarăși la mine, angajatorul acesta a fost supus unui control din partea Inspectoratului de Stat al Muncii, a fost impus să-i întoarcă omului salariile și documentația reținută. Cel mai comic a fost când el la ultima vizită a venit cu o ciocolată. – „Vreau să-ți spun mulțumesc. Nu-ți sunt dator cu nimic?” – „Nu-mi ești dator cu nimic”. Adică lui nu-i venea a crede că serviciile mele au fost gratuite și că el a putut să obțină atâtea beneficii.
Veronica Li-Șui-Cean: Eu aș vrea să spun că nu întotdeauna oamenii care se adresează la noi au dreptate, acestea sunt cazuri puține. Eu am un caz când un beneficiar a dorit să procure o bucată de drum și, normal, răspunsul a fost unul negativ…
Viorica Chirnicinîi: Bunurile acestea nu se vând.
Cu DREPTul: Dar omul era supărat, cred?
Veronica Li-Șui-Cean: Nu poate fi vândut și, bineînțeles, că după asta toți sunt hoți.
Viorica Chirnicinîi: Nu a vrut primarul… Eu am un caz în care este vorba de o fetiță care a fost traumatiză în timpul intervenției chirurgicale și acest caz încă umblă prin instanța de judecată. Deci, eu atunci, la acel moment am ajutat să beneficieze de avocat de la Consiliul Național de Asistență Juridică Garantată de Stat, cazul respectiv încă nu e soluționat, cu toate că au trecut deja câțiva ani.
Cu DREPTul: Spuneați la început că oamenii vin când e prea târziu și nu mai poți face nimic. Iată vă amintiți un caz din acestea, când prea târziu a venit, să fi fost mai devreme sau care nu mai puteai omul să-l ajuți, deși, știi cum, vrei?
Veronica Li-Șui-Cean: Eu am o beneficiară în vârstă, cred că are vreo 80 de ani. Ea de vreo șapte ani dorește să lase moștenire feciorului casa de locuit care pe jumătate a fost lăsată prin testament de fostul soț al beneficiarei fiicei lor. Nu știu cum s-a făcut că în Registrul bunurilor imobile proprietar al bunului a devenit fiica, bunului integral, nu acea jumătate, și de vreo cinci ani beneficiara tot îmi promite să vină în scurt timp cu fiul de peste hotare ca să poată soluționa problema, pentru că eu pot să îi explic atât de mult și atât de simplu și ea până la ușă uită deja ce are de făcut, dar nimeni pentru ea nu poate să meargă, pentru că ea este cea care trebuie să întocmească documentele și noi deja de vreo șapte ani tot vorbim că va veni cu feciorul și tot lasă și amână.
Viorica Chirnicinîi: Despre faptul că oamenii uită, eu iau o foiță și îi scriu: primul – ce documente, unde vă duceți, unde-i primul drum și tot așa, și pe partea cealaltă de foiță îi scriu numărul meu de telefon. – „Dacă ați uitat ceva, mă sunați și eu vă mai spun o dată, bine?” – „Da! Chiar mulțumesc că mi-ați scris pe foaie”. Cât privește cazuri de acestea care nu s-au soluționat la timp și au dus la probleme, la mine era o doamnă singuratică, adică o persoană care nu avea rude, care a lăsat casa ei în schimbul înmormântării, în schimbul unor servicii la niște tineri, care cât a fost bătrâna vie ei au ajutat-o să-și aducă lemne, să-și facă curățenie în grădină, să-și prelucreze lotul de teren agricol. Bătrâna a decedat, ei au îngropat-o, și-au construit acolo pe lotul ei o casă nou-nouță și când au dat la documentat – stați, păi casa nu vă aparține, nici acea bătrânească și nici lotul sub construcție nu vă aparține. Dvs., cum? Ei au ridicat noua casă, noul imobil fără documente, adică nici nu aveau cum, pentru că nu le aparținea lotul. Și au fost nevoiți să găsească rude de gradul patru ai bătrânei, pentru că bătrâna nu a fost căsătorită și nu avea copii, dar ea avea surori, frați, care aveau la rândul lor copii. Deci s-a ajuns departe.
Veronica Li-Șui-Cean: Vin la noi deja când omul e decedat de câțiva ani și nu pot să-și înregistreze dreptul de proprietate asupra unui bun care nu le aparține lor, n-au cum.
Viorica Chirnicinîi: Sau au mers la cadastru sau la un notar și au spus: „Uitați-vă care-i situația”. Și ei au spus: „Păi, mă scuzați, dar Dvs. cine sunteți pentru persoana dată? Dvs. sunteți nimeni, nu sunteți ruda ei, căutați rudele și negociați sau ajungeți la o înțelegere cu rudele”. Atunci când era vie proprietara putea simplu să cheme un notar, notarii vin la domiciliu dacă achiți serviciile de transport, vine la domiciliu și, simplu, notarul face testamentul pe loc, ai pus semnătura și ai scăpat de o mulțime de probleme. Dacă cunoști, dacă ești informat – ești scutit de o mulțime de probleme.
Veronica Li-Șui-Cean: Noi avem o satisfacție sufletească de la asta, serios.
Viorica Chirnicinîi: Da!
Veronica Li-Șui-Cean: Să știi că oamenii merg pe drum și îți spun „bună ziua!” și „mulțumesc că m-ai ajutat”, și tu te simți util societății.
Viorica Chirnicinîi: Am simțit că eu pot face lucruri frumoase pentru oameni și oamenii apreciază lucrul acesta.
Veronica Li-Șui-Cean: Da, este impactul nostru asupra societății, eu vreau să cred că noi aducem o valoare societății.
Viorica Chirnicinîi: O schimbare spre bine.
Veronica Li-Șui-Cean: Noi influențăm viața oamenilor din jur.
Viorica Chirnicinîi: Faptul că noi putem schimba lumea spre bine contează mult, contează mai mult decât remunerarea ceea de 1.300 de lei. Am spus: de multe ori un „mulțumesc” și un „bogdaproste” venit din tot sufletul acoperă bani, bani. Asta-i!
Veronica Li-Șui-Cean: De asta noi obosim, dar continuăm.
Cu DREPTul: În ce măsură oamenii știu că au dreptul la servicii asigurate de stat, iată din perspectiva asta și juridic?
Veronica Li-Șui-Cean: Ei când vin nu știu, ei întreabă încă o dată: „Dar eu nu trebuie să plătesc nimic, dar eu nu-ți sunt dator cu nimic”. Asta întreabă și la început, și când pleacă, se simt incomod pentru faptul că nu datorează nimic. Mă întreabă: „Eu sigur nu trebuie să-ți plătesc?”. Una din beneficiare m-a întrebat: „Este undeva o condică de reclamație sau unde aș putea eu suna să spun că m-ai ajutat, să spun mulțumesc pentru că m-ai ajutat?”. Pentru mine asta a fost… Zic: „Doamne!”. O altă doamnă tot așa zice: „Dar tu, cine te angajează pe tine”? Dar eu spun: „Consiliul Național de Asistență Juridică Garantată de Stat” – „Dă-mi un număr de telefon, să sun acolo să le spun despre tine”. Adică de bine să mă vorbească. Zic: „Nu trebuie, vă rog frumos”. Oamenii spun „mulțumesc” și „bogdaproste”.
Cu DREPTul: Despre asistența juridică garantată de stat în ce măsură oamenii cunosc că există, că pot beneficia?
Viorica Chirnicinîi: În localitate oamenii transmit de la unul la altul sau cei care și-au rezolvat deja problema prin intermediul asistenței juridice garantate de stat și care au transmis informații cumetrilor, vecinilor, prietenilor despre faptul că, uite, s-ar putea așa chiar și dacă nu ai bani, dar problema trebuie soluționată și că poți să o soluționezi, că statul permite accesul la justiție pentru fiecare, indiferent de nivelul lui de venituri. Da, radio-baba, merge, se transmite tare repede.
Veronica Li-Șui-Cean: E cea mai bună modalitate de transmitere a informației.