În Belarus, una dintre cele mai mari organizații de mediu, „Ахова Птушак Бацькаўшчыны”(AПБ), (Protecția Păsărilor Patriei), a fost recunoscută drept extremistă și lichidată, relatează activiștii pentru drepturile omului.
„O astfel de decizie a fost luată de Curtea Supremă”, a declarat sâmbătă Centrul pentru Drepturile Omului „Vesna”, organizație neînregistrată în Belarus. Site-ul web al organizației este momentan indisponibil.
La sfârșitul lunii august 2021 a fost efectuată o percheziție în biroul AПБ, iar șeful organizației a fost reținut. Ulterior s-a aflat că Ministerul Justiției intenționează să inițieze lichidarea organizației. În februarie, AПБ a primit o citație. Organizația a fost acuzată că „desfășoară activități extremiste sub pretextul voluntariatului pentru salvarea păsărilor de pe teritoriul Republicii Belarus, având ca scop destabilizarea situației socio-politice din țară”. În special, AПБ a fost acuzată că a sprijinit public activitatea de protest, folosind expresia „ Птушкі з народам” (Păsările sunt alături de oameni).
Fostul șef al AПБ, Viktor Fenchuk, a devenit inculpat într-un dosar penal în temeiul unui articol privind încălcarea gravă a ordinii publice.
Organizația publică „Ахова Птушак Бацькаўшчыны” a fost fondată în 1985 (inițial se numea Ахова Птушак Беларусі). Ea a lucrat la o gamă largă de probleme de mediu locale și globale. În 2021, organizația a devenit partenerul național al Wetlands International, o organizație globală dedicată conservării și refacerii zonelor umede din întreaga lume, în cadrul colaborării au fost reabilitate 17000 hectare de zone umede. Organizația era formată din aproximativ trei mii de oameni.
Menționăm că pe parcursul anului 2021, aproximativ 500 de ONG-uri au fost lichidate în Belarus, peste 40 dintre ele au fost dedicate problemelor de mediu.