Guvernul a aprobat, la ședința din 9 martie 2022, legea privind fondarea Parcului National „Nistrul de Jos”. Aria protejată se întinde pe o suprafață de 62000 ha, în hotarele teritoriale ale 13 localități amplasate în raioanelor Ștefan Vodă și Căușeni și 3 localități din partea stângă a Nistrului.
Menirea unui parc național este de a proteja diversitatea biologică, menținerea, conservarea și folosirea rațională a resurselor naturale și este un teritoriu bine delimitat prin lege. Crearea unei arii naturale protejate va asigura păstrarea complexelor naturale de o deosebită importanță ecologică, estetică, culturală și istorică în vederea armonizării peisajelor geografice și folosirii lor durabile în scopuri științifice, culturale, turistice, instructive și educaționale. Totodată fondarea Parcului Național este un imbold suplimentar în dezvoltarea localităților și atragerea turiștilor.
Parcul Național ”Nistrul de Jos” va fi structurat pe zone funcționale cu regim juridic distinct conform art. 34 alin.1) din Legea nr. 1538/1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat și prevede: zone care se divizează de la nivel strict protejat, până la realizarea activităților economice, care nu contravin regimului parcului național.
Zona umedă Ramsar ”Nistrul de Jos” este de o importanță internațională, fiind comparată cu ”rinichii planetei”, reprezentă un filtru natural pentru ecosistem. Mai mult, este un ”scut” în procesul de degradare forestieră, vegetație de stepă care este slab conservat. De asemenea, parcul național ”Nistrul de Jos” este habitatul păsărilor acvatice. Importanța internațională este recunoscută prin biodiversitatea care se întâlnește în zonă, de aici și necesitatea de ai atribui un statut juridic care va permite aplicarea măsurilor eficiente de administrare, în vederea conservării și protejării ecosistemelor vulnerabile din zonă.
Un parc național este reglementat de Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998, privind Fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat. În Republica Moldova există mai multe parcuri și rezervații naturale protejate de stat, precum: Parcul National „Orhei”, rezervațiile științifice „Pădurea Domnească”, „Codrii”, „Iagorlîc”, „Prutul de Jos”, „Plaiul Fagului”.
Sursa: www.mediu.gov.md