Viorel Bostan: Ne dorim ca studenții și viitorii absolvenți să aibă acces la antreprenoriat, tehnologii și soluții aplicate pentru Republica Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei a lansat astăzi GreenTech Hub Moldova, centru dedicat tehnologiilor verzi, economiei circulare și cercetării aplicate. Evenimentul a avut loc la Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru.

Scopul centrului este dezvoltarea soluțiilor aplicate pentru tranziția verde a Republicii Moldova. GreenTech Hub Moldova este creat în cadrul UTM cu obiectivul de a conecta universitatea, companiile, start-up-urile, instituțiile publice și partenerii internaționali. 

Lansarea a reunit reprezentanți ai mediului academic, ai instituțiilor publice, ai partenerilor internaționali și ai ecosistemului de inovare. În deschiderea evenimentului, partenerii au vorbit despre rolul tehnologiilor verzi în dezvoltarea economică. Programul a inclus prezentarea viziunii GreenTech Hub, semnarea memorandumului de colaborare și un tur ghidat al centrului. Participanții au vizitat laboratorul de inovare și testare, precum și spațiile dedicate colaborării și prototipării.

Despre rolul GreenTech Hub în susținerea tranziției verzi și a competitivității economice, Sergiu Rabii, directorul Innovate Moldova Programme, spune: 

„GreenTech Hub a fost creat pentru că Republica Moldova avea nevoie de o platformă dedicată tranziției verzi, integrării europene și alinierii la obiectivele Pactului Verde European. Prin această inițiativă, ne propunem să susținem inovațiile verzi, deoarece competitivitatea unei țări depinde tot mai mult de capacitatea de a inova. Este nevoie să dezvoltăm noi modele economice, noi oportunități pentru afaceri și mai multe soluții aplicate la nivel național.”

GreenTech Hub Moldova va susține proiecte în șapte direcții prioritare, acestea includ:

  • construcții verzi;
  • eficiență energetică;
  • tehnologii pentru apă și aer;
  • mobilitate urbană;
  • economie circulară;
  • managementul deșeurilor;
  • soluții digitale pentru climă. 

Domeniile răspund nevoilor actuale ale economiei și procesului de aliniere la standardele europene. Centrul va include infrastructură pentru testare, prototipare și validare. Prin aceste activități, studenții, cercetătorii, start-up-urile și companiile vor putea lucra asupra unor soluții aplicabile în condiții reale. Accentul este pus pe idei care pot fi dezvoltate, testate și transformate în proiecte utile pentru economie.

Referindu-se la rolul GreenTech Hub în ecosistemul de inovare al universității, rectorul UTM, Viorel Bostan, a menționat: 

„GreenTech Hub vine să completeze ecosistemul de centre de inovare dezvoltate la UTM. Scopul acestui centru este să promoveze inovațiile în economia circulară, eficiența energetică și construcțiile sustenabile, dar și să devină un spațiu pentru cei care vor să dezvolte afaceri în aceste domenii. Ne dorim ca studenții și viitorii absolvenți să aibă acces la antreprenoriat, tehnologii și soluții aplicate pentru Republica Moldova.”

Inițiativa este dezvoltată printr-un parteneriat între Universitatea Tehnică a Moldovei, Programul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit, PNUD Moldova și Uniunea Europeană, alături de alți parteneri. 

Lansarea GreenTech Hub consolidează direcția prin care UTM apropie educația și cercetarea de proiecte aplicate. Hub-ul adaugă universității un nou cadru de colaborare, în care partenerii academici, instituționali și economici pot transforma expertiza în rezultate concrete pentru Republica Moldova.

Sursa:utm.md

EcoFM
Live Radio