A fot lansat primul superiaht cu pile de combustie pe hidrogen

Un șantier naval olandez a lansat primul superiaht din lume echipat cu pile de combustie pe bază de hidrogen. „Proiectul 821” (Project 821) a părăsit șantierul Feadship din Amsterdam la 4 mai, marcând un nou capitol important pentru întreaga industrie.

Noua navă, proiectată de studioul britanic RWD, folosește hidrogenul ca și combustibil pentru sistemul de propulsie. Pila de combustie oxidează hidrogenul cu oxigen, producând electricitate care poate fi utilizată sau stocată în baterii litiu-ion. Singura emisie rezultată în urma unui astfel de proces este reprezentată de vaporii de apă.

Vasul de 88 de metri lungime este cel mai mare iaht construit de Feadship până în prezent. Acest lucru înseamnă că poate găzdui cu ușurință celulele de combustibil, bateriile și rezervoarele criogenice de hidrogen lichefiat necesare, unde substanța este stocată la minus 253 °C.