Campionatul European de Fotbal 2024 va fi organizat ținând cont de standardele de mediu

UEFA și Federația Germană de Fotbal (FGF) au anunțat că Campionatul European de Fotbal Euro 2024 va fi organizat ținând cont de standardele de mediu, menționează Euractiv.

Campionatul din acest an va avea loc în Germania. De menționat că stadioanele pe care vor avea loc meciurile îndeplinesc standardele de mediu, astfel că nu a fost nevoie să fie construite de la zero sau reconstruite.

Stadioanele și sediul central sunt planificate să folosească energie din surse regenerabile și generatoare „verzi” acolo unde este necesar. Se preconizează, de asemenea, reducerea utilizării reflectoarelor și a consumului de energie în centrele de presă. Zonele pentru fani vor fi amplasate în zone umbrite pentru a reduce la minimum efectele luminii solare directe și ale supraîncălzirii, iar pe timp de caniculă vor fi introduse pauze de răcorire. Există, de asemenea, planuri de reducere a consumului de apă, iar mâncarea va fi servită cu o utilizare minimă a ambalajelor reciclabile. Se preconizează că în toate stadioanele și zonele de vizionare publică vor fi folosite pahare reutilizabile.

Strategia de mediu, socială și de guvernanță a UEFA, elaborată în colaborare cu FGF, a fost prezentată anul trecut.

„Ne propunem să facem parte din soluția pentru a evalua și a reduce impactul fotbalului asupra mediului și să folosim puterea sportului nostru pentru a crește gradul de conștientizare și pentru a stimula diverse acțiuni”, a declarat atunci Michele Uva, directorul de sustenabilitate al UEFA.

S-a dezvăluit că pentru fiecare tonă de emisii de CO² generată de Euro 2024, 25 de euro vor fi donați fondului pentru climă. Se estimează că turneul va genera aproximativ 7 milioane de euro pentru proiecte de protecție a climei și, potrivit unui studiu realizat de Oeko Institut, un grup de reflecție în domeniul mediului, aproximativ 80% din amprenta de carbon a evenimentului va proveni din transporturi.