Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial va finanța renovarea energetică a peste 8500 de locuințe cu o suprafață de peste 507 mii m²

Proprietarii a peste 8.500 de locuințe din sectorul rezidențial vor beneficia de investiții destinate renovării din punct de vedere energetic. Se estimează că, în următorii trei ani, cca 507 mii de metri pătrați de locuințe, dintre care circa 75% vor fi clădiri rezidențiale și 25% – case individuale, vor fi supuse renovărilor care vor conduce la economii de energie de până la 40%. Obiectivele vor deveni realizabile cu suportul financiar oferit sub formă de grant și alocații din Fondul pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial (FEERM).

Programul de finanțare Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) a fost aprobat de Guvern în ședința de azi, 10 aprilie. Conform estimărilor, acesta va mobiliza în jur 1,4 miliarde de lei în anii 2024-2027, iar bugetul FEERM va fi gestionat de către Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) și este constituit din mijloacele financiare colectate în cadrul Programului, privind implementarea mecanismului de obligații în domeniul eficienței energetice pentru perioada 2024-2026, granturi și donații din partea partenerilor de dezvoltare și/sau organizațiilor internaționale precum și din mijloacele financiare prevăzute în cadrul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice.

,,După depășirea crizei energetice cu prețuri maxime istorice, ne putem concentra acum pe priorități cu termen mai lung, cum este eficiența energetică în clădiri, care sunt responsabile de cca jumătate din consumul de energie al țării. Investind prin acest fond la eficientizarea energetică a clădirilor, vom ajuta populația să-și reducă facturile la energie, să reducem emisiile și să venim cu mai multe investiții în economie cu impact net pozitiv”, a declarat secretara de stat Carolina Novac.

„Eficiența energetică reprezintă o prioritate a statului, iar aprobarea de către Guvern a Hotărârii cu privire la Programul de finanțare FEERM vine să creeze cadrul necesar pentru reabilitarea energetică a clădirilor rezidențiale sub aspect organizatoric și financiar. Este important în acest context să avem acest mecanism de finanțare a proiectelor de eficiență energetică pentru sectorul rezidențial, care pe lângă angajamentul ferm al guvernului de a susține renovarea energetică a fondului locativ, oferă și predictibilitate pentru sectorul privat în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor și lucrărilor de construcții în următorii ani. Totodată, acesta ne va ajuta și în discuțiile cu partenerii de dezvoltare și instituțiile financiare pentru atragerea resurselor financiare suplimentare”, a menționat directorul CNED, Ion Muntean, în cadrul conferinței de presă, dedicate aprobării programului de finanțare FEERM.

Principalii beneficiari ai proiectelor de renovare energetică a fondului locativ prin intermediul FEERM vor fi Asociațiile de Proprietari din Condominiu. Cel puțin 50% din suprafețele încălzite supuse renovării în cadrul FEERM vor reveni gospodăriilor vulnerabile, inclusiv celor aflate în situație de sărăcie energetică. 

Până la 70% din valoarea investiției necesare pentru renovarea termică a blocurilor va fi acoperită sub formă de grant din FEERM, iar 30% va constitui contribuția proprie a locatarilor. Totodată, proprietarii de locuințe, înregistrați pe compensatii.gov.md și cărora le-a fost atribuită categorie de vulnerabilitate energetică vor beneficia de compensații pentru achitarea contribuției din Fondul de vulnerabilitate energetică.

Pentru anul curent, este planificată selectarea primelor proiecte, care urmează a fi renovate termic cu suportul FEERM, iar în acest sens au fost lansate 2 apeluri publice de selectare a Asociațiilor de locatari care vor beneficia de suport financiar pentru realizarea auditurilor energetice, cu scopul de a identifica problemele și necesitățile pentru renovarea energetică a blocurilor.

Printre lucrările de care pot beneficia locatarii din blocurile multietajate se numără termoizolarea fațadei, a acoperișului/tavanului/etajului tehnic, a subsolului, înlocuirea tâmplăriei vechi, a sistemului de distribuție a agentului termic din cel tradițional pe verticală, în altul mai modern și eficient pe orizontală, cu instalarea contoarelor individuale pentru fiecare apartament, care presupune și asigurarea livrării apei calde, iar ca rezultat renunțarea la boilere, punerea în practică a ideilor de îmbunătățire a sistemului de iluminat, ventilare etc.

Sursa: cned.gov.md