UE a ajuns la un acord privind îmbunătățirea calității aerului

Parlamentul European și statele membre ale UE au ajuns la un acord privind consolidarea standardelor de calitate a aerului, și anume reducerea limitei de PM2,5 și a concentrațiilor țintă de dioxid de azot și praf până în 2030. Noile standarde sunt mai apropiate de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), relatează Reuters.

Potrivit Agenției Europene de Mediu, în 2021, aerul poluat a provocat sute de mii de decese în UE, în special:

  • 253 000 de decese – din cauza poluării cu particule fine PM2,5, care afectează persoanele cu boli cardiovasculare;
  • 52 000 de decese – din cauza poluării cu dioxid de azot (NO2), care afectează cel mai mult persoanele cu diabet;
  • 22 000 de decese – din cauza poluării cu ozon (O3) pe termen scurt.

Se menționează că limitele admise ale concentrației de praf vor fi reduse de la 25 µg/m3 la 10 µg/m3, iar cele de dioxid de azot de la 40 µg/m3 la 20 µg/m3.

Statele membre ale UE vor avea la dispoziție până la 31 ianuarie 2029, din anumite motive și în condiții stricte, pentru a depune o cerere de amânare a termenului de atingere a valorilor limită de calitate a aerului la o dată ulterioară. Acordul trebuie să fie confirmat în mod oficial în Parlamentul European și în Consiliul UE. După aceea, va începe procedura de adoptare a acestuia. Reamintim că un studiu al Agenției Europene de Mediu a stabilit că pe continent cel puțin 1.200 de copii mor în fiecare an din cauza efectelor respirației aerului poluat.