Guvernul a adoptat Programul de management durabil al substanțelor chimice (MDSC), pentru anii 2023-2030. Documentul a fost elaborat de Ministerul Mediului în cadrul Proiectului „Promovarea bunei guvernări și construirea de platforme pentru o mai bună coordonare a gestionării durabile a substanțelor chimice și deșeurilor, în conformitate cu abordarea strategică în domeniul managementului internațional al substanțelor chimice (SAICM) post 2020 în Moldova”, realizat cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Legeaprivind substanțele chimice, adoptată în 2018, precum și prevederileConvenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, ratificată de Republica Moldova în 2004, au determinat elaborarea și aprobarea Programului MDSC, care este un document de politici ce stabilește obiectivele și prioritățile naționale pentru dezvoltarea sistemului de management durabil al substanțelor chimice de-a lungul întregului ciclu de viață.
Ciclul de viață al substanței chimice cuprinde toate etapele, începând de la import sau producere până la depozitare, transportare, utilizare și eliminare sau valorificare a substanței. Printre substanțele vizate de document se numără detergenți, produse de protecție a plantelor, produce biocide, substanțe chimice industriale periculoase și alte substanțe cu risc major pentru sănătate și mediu.
Programul MDSC se încadrează în aspirațiile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Statutul de țară candidat pentru aderare la UE dictează necesitatea accelerării armonizării legislației pentru plasarea pe piață a produselor chimice racordate la standardele UE, pentru a asigura utilizatorii interni cu produse de calitate, inofensive pentru sănătatea umană și mediul înconjurător. Astfel, Programul vizează gestionarea în siguranță a substanțelor și produselor chimice în scopul creșterii nivelului de protecție a mediului și sănătății umane.
Sursa:mediu.gov.md