Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, UNICEF: Aproape două miliarde de oameni din lume nu au acces la apă potabilă

Fondul Națiunilor Unite pentru Copii, UNICEF, a emis o declarație pentru a atrage atenția asupra situației catastrofale a apei potabile și a consecințelor sale tragice.

Potrivit dpa, documentul notează că peste 1.000 de copii cu vârsta sub cinci ani mor în fiecare zi în întreaga lume din cauza unor boli cauzate de apa potabilă contaminată, de lipsa instalațiilor sanitare și de practicile de igienă inadecvate. Potrivit ONU, la nivel global, două miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă curată. cu alte cuvinte, unul din patru locuitori ai planetei Pământ.

Situația este deosebit de gravă în zeci de țări africane, precum: Benin, Camerun, Niger, Mali și Somalia. Aproximativ 190 de milioane de copii se confruntă acolo cu riscuri mortale, iar apa contaminată este principala cauză. Africa duce o lipsă deplorabilă de apă curată, afirmă directorul de programe al UNICEF, Sanjay Wijesekera.

„Uraganele devastatoare, secetele fără precedent distrug casele și instalațiile publice, contaminând sursele de apă, creând crize de foamete și boli umane grave. Copiii sunt deosebit de afectați.”, a mai adăugat el

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Organizația Națiunilor Unite a convocat o conferință la New York, pentru a se concentra asupra provocărilor legate de apă din întreaga lume. Forumul este conceput pentru a face bilanțul progreselor înregistrate în vederea atingerii obiectivului comunității internaționale de a asigura apă potabilă curată pentru toți locuitorii lumii până în 2030 și pentru a contura următorii pași în această direcție.