Masă rotundă ”Păduri sănătoase, oameni sănătoşi”

Secretarul general al Ministerului Mediului, Petru Tataru a participat la masa rotundă ”Păduri sănătoase, oameni sănătoşi”, organizată de Agenția ”Moldsilva” cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor – 21 Martie. Silvicultorii şi reprezentanţii mediului academic și-au exprimat viziunea privind impact pozitiv asupra acţiunilor întreprinse întru dezvoltarea fondului forestier.

În cadrul evenimentului a fost prezentată lucrarea monografică „Arbuşti fructiferi netradiţionali” dar şi seria „Ghid fotografic dedicat plantelor medicinale din flora spontană şi autohtonă”, ambele ediţii fiind rodul muncii angajaţilor Grădinii Botanice Naţionale (Institut) „Alexandru Ciubotaru”. Printre temele discutate la masa rotundă se numără și „Starea de sănătate a pădurilor din Republica Moldova – probleme, evoluţie şi perspective”, „Păduri cu funcţii de asanare şi recreere – aspecte cantitative şi calitative”, „Arborii seculari protejaţi de stat – starea actuală, probleme şi perspective”, „Specii de arbori şi arbuşti cu importanţă medicinală şi meliferă recomandate pentru practicile silvice”, „Ciupercile – prieteni şi duşmani ai pădurii şi omului”.

Secretar general al Ministerului Mediului, Petru Tataru a menţionat în debutul evenimentului că acţiunile comune ale autorităţilor, mediului academic şi societăţii civile demonstrează că în Republica Moldova este conştientizat rolul, importanţa şi beneficiile pădurilor pentru oameni.

Directorul Agenţiei „Moldsilva”, Valeriu Caisîn este susținătorul ideilor de unitate în decizii şi acţiuni,  exemplificând atenția sporită pentru Programului Naţional de Extindere şi Reabilitare a Pădurilor. ”Acest proiect de importanţă naţională a fost asumat de către silvicultori şi are o perspectivă destul de clară pentru Republica Moldova – Nu mai puţin de 145 ha de păduri plantate în următorii 10 ani”, a declarat Valeriu Caisîn.

Reamintim că în perioada 15 martie – 15 aprilie 2023 este marcată „Luna pădurii”, care sporesc eforturile de dezvoltare şi promovare a fondului forestier, mai ales prin acţiunile de plantare pe tot teritoriul ţării, cu participarea societăţii şi instituţiilor statului.

Sursa:mediu.gov.md