În această ediție a podcastului Cu DREPTul discutăm cu avocata Arina Țurcan-Donțu despre studiul pe care l-a realizat de curând „Bune practici privind facilitarea accesului la justiție în Moldova”.
Autoarea a documentat inițiativele locale, regionale și naționale care au facilitat accesul la justiție al populației și care au potențial de extindere, preluare și/sau instituționalizare, a evidențiat mai multe modelele internaționale care pot fi adaptate pentru grupurile vulnerabile și marginalizate din Moldova, dar și a intervievat diverși actori implicați în acest domeniu, pentru a înțelege care sunt barierele și provocările în procesul de funcționare, dar și de extindere a acestor practici.
Arina Țurcan-Donțu: Am rămas plăcut surprinsă, pentru că avem multe modele de bune practici, important este ca ele să continue. O să încep de la cele mai vulnerabile grupuri și acolo se găsesc persoanele care se află în zona rurală.
Pe de o parte, sunt vulnerabile pentru că sunt într-o zonă unde au mai puțin acces la servicii juridice, inclusiv din cauza costurilor, ca să se deplaseze în centrul raional, pe de altă parte, tot în zona rurală noi avem preponderent persoane în etaje, deja avem o dublă vulnerabilitate. Dacă mai este și reprezentantul unei etnii, cum ar fi etnia romă, iarăși este într-o stare de vulnerabilitate sporită.
De aceea în studiu chiar am început cu echipele mobile, care sunt funcționale la momentul actual și care se deplasează, în special, în localitățile îndepărtate de urbe, în sate. Noi am descris trei practici de echipe mobile, dar cu siguranță că ele sunt mai multe. Am descris practica de la Clinica Juridică Bălți, ei merg în localitățile rurale și acordă asistență juridică primară. Asta ar însemna că, în funcție de ce problemă are omul, el primește o consultație reieșind din actele pe care le are, pentru că mulți, într-adevăr, nici nu au acte. Pentru că, începând cu 24 februarie, am avut criza refugiaților, Clinica Juridică împreună cu Asociația Obștească CASMED au extins echipa mobilă și pentru refugiații care au fost plasați atât în Centrul de plasament din nordul republicii, cât și în comunități.
O altă inițiativă de echipă mobilă sau un model este echipa mobilă care a fost dezvoltată de Centrul Național al Romilor. Anume această echipă formată din doi juriști, care se deplasau în localitățile îndepărtate de urbe, acolo unde preponderent sunt romi și la fel le acordau asistență juridică primară. Noi am argumentat de ce considerăm necesar ca aceste echipe să-și continue activitatea, inclusiv din considerentul că grupurile care sunt vulnerabile de multe ori nu sunt deschise să fie cooperante cu alte persoane pe care nu le cunosc și pe care nu le-au testat la inofensivitate.
Am mai descris și acele echipe care au fost mobile pentru persoanele în etate, mă refer la inițiativa care a fost implementată și este implementată de către HelpAge. Ei, la fel, acordă asistență juridică primară, psihologică și socială pentru persoanele în etate, care sunt supuse și violenței. Statisticile arată că în multe cazuri femeile, în special cele în etate pot fi supuse violenței, dar de multe ori nu raportează cazul, pentru că sunt dependente de cei care le îngrijesc, adică de copiii mai mari sau alte rude și de aceea nu apelează la autorități sau la alte persoane din comunitate, totodată, mai există și acea solidaritate rurală, nu doresc să audă lumea. Aceste echipe vin în comunitate și le acordă asistență.
Cu DREPTul: Un capitol aparte este despre serviciile pentru victimele violenței în familie și violenței în bază de gen, acesta, de fapt, fiind și domeniul dumneavoastră de expertiză, ca și avocată. Care sunt practicile model descrise?
Arina Țurcan-Donțu: Victimele de gen se cheamă generic capitolul, dar practicile și modelele le-am împărțit în două capitole: serviciile care sunt disponibile pentru victimele violenței în familie, victimele traficului de ființe umane și victimele altor forme de violență de gen. De exemplu, serviciile pentru copiii care sunt victime ale violenței, pentru că acestea sunt diferite de modelele pentru adulți.
Atunci când am vorbit despre victimele violenței în familie, am pornit, în primul rând, de la acele centre de zi, le zicem noi, adică acolo unde victimele pot să primească consiliere juridică și psihologică primară. Aceste centre sunt dezvoltate, în mare parte, de către ONG-urile care acordă aceste servicii fie în regim mixt, pentru că pandemia ne-a învățat să diversificăm serviciile – telefonic și fizic. Am descris practica Centrului de Drept al Femeilor, care acordă asistență juridică primară, asistență juridică calificată, adică fiind desemnați avocați care reprezintă victima pe toată etapa procesului, la fel acordă asistență psihologică și consiliere vocațională.
Este foarte importantă în cazul victimelor violenței în familie consilierea vocațională. Aceasta ar însemna acel aspect de abilitare economică a femeilor.
Am descris această practică, pentru că este una complexă. De ce? Pentru că de multe ori victimele violenței în familie spun: „Bine, o să vin și o să stau o jumătate de an la centru, dar mai departe ce o să se întâmple? Unde voi merge, doar pentru ca să mă întrețin am nevoie de chirie sau am nevoie să-mi achit școala pentru copii?” Și anume această consiliere vocațională și programele de abilitare economică le ajută pe victime să aibă o viață independentă.
Cam așa model este implementat și în alte localități și de către alte organizații cum ar fi Centrul „Memoria”, Promo-LEX acordă servicii și alte organizații care fac parte din Coaliția „Viața fără violență” și am indicat datele de contact la toate aceste organizații, pentru ca victima să aibă posibilitate teritorial să apeleze la aceea care se află cel mai aproape.
Apropo, în 2020, în UTA Găgăuzia pentru prima dată a fost deschis un centru de plasament și la această etapă avem acoperite, practic, toate zonele republicii cu centre de plasament pentru victime. Aceasta era a doua etapă a serviciilor, pentru că, de regulă, la serviciile de zi se apelează atunci când victima este în criză sau când încă nu este pregătită să meargă la organele de drept, doar vrea să solicite o consultație ca să decidă ce face mai departe.
Dar avem a doua etapă, care este centrul de plasament, acolo unde victima poate fi plasată împreună cu copiii ei, unde primește toate serviciile, pornind de la alimentație, consultație medicală, primește asistență psihologică și asistență socială. Centrele de plasament pentru victimele violenței în familie funcționează diferit, în mare parte ele au fost create fie în parteneriat cu administrația publică locală, cu suportul metodologic al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, fie ulterior au fost trecute în gestiunea autorităților, dar în continuare accesează proiecte ca să poată să mențină echipa și să fie funcționale în continuare.La momentul de față avem nouă centre. Centrele de plasament am putea spune că sunt cu finanțare mixtă.
De multe ori, unele modele au fost bune atâta timp cât au funcționat din proiecte, cu suportul donatorilor, dar când au trecut la stat, din cauza austerității bugetare, au ajuns în anonimat.
Și de aceea a fost propusă această formulă mixtă cu subvenționare din partea statului, dar și cu posibilitatea de accesare a fondurilor din partea donatorilor.
Am mai descris un nou serviciu care este încă în proces de elaborare, dar încă nu este deschis, primul centru care va fi în Republica Moldova pentru victimele violenței sexuale. Cel mai probabil, acest centru va fi deschis în raionul Ungheni, în parteneriat cu administrația publică locală. Asta ar însemna că victimele violenței sexuale vor putea să primească în acest centru pe lângă aspectele ce țin de examinarea medico-legală, consiliere psihologică, consiliere juridică, reabilitare medicală, servicii care sunt costisitoare și victimele de multe ori nu și le pot permite și vor putea să beneficieze inclusiv de servicii de plasament tot în acest centru.
Cu DREPTul: Pentru categoria aceasta de beneficiari, de ce este important serviciile să fie integrate, nu doar asistența juridică să li se ofere?
Arina Țurcan-Donțu: Exact. Atunci când lucrăm cu victimele este diferit decât atunci când lucrăm cu persoane care pur și simplu interacționează cu sistemul de justiție ca și contravenient sau ca bănuit, învinuit, inculpat. Să nu uităm că victima când vine în fața unui consilier, fie că e avocat, fie că este jurist, ea vine cu o experiență traumatică în spate și de multe ori s-ar putea ca ea nici să nu perceapă consultația pe care noi i-o dăm, nu că nu ne ascultă sau că nu ar fi atentă, dar pentru că situația ei la acel moment nu-i permite ca să înțeleagă anumite lucruri. De aceea ea are nevoie pe moment să fie într-un mediu sigur și protectiv. Și aici o să poată s-o ajute asistența psihologică, cum zicem noi, s-o stabilizeze, ca ea să poată să înțeleagă ceea ce îi spune juristul.
Nevoia de bază a victimelor este ca să se simtă în siguranță, iar ca să se simtă în siguranță, ea are nevoie de plasament sau are nevoie de restricție de urgență de solicitat, pentru că unui om îi este dificil să se gândească ce o să facă mai departe – o să divorțeze, o să scrie plângere, o să meargă la expertul medico-legal, dacă nu este în siguranță, se gândește unde o să doarmă deseară, dacă n-o să fie bătută sau alungată ș.a.m.d.
Plasamentul este foarte și foarte important, chiar mulți colegi de-ai mei avocați spun: „Cum, noi am început procesul, am lucrat atâta, iar victima pe urmă s-a răzgândit?”… Se poate întâmpla ca victima să nu fie cooperantă ulterior cu acel care este avocat sau care este consilier juridic, pentru că ea a conștientizat că mai departe îi este frică să meargă, nu are cum, nu are bani și de aceea sunt importante și programele de abilitare economică despre care spuneam.
Dacă noi ne axăm doar pe asistența juridică, atunci noi nu reușim să acoperim toate nevoile și atunci acesta nu mai este un serviciu la care noi i-am zice calitativ de acces la justiție.
Pentru victime, accesul la justiție pe lângă programele de plasament, programe sociale de abilitare economică și cele de asistență psihologică multe din ele sunt dependente de agresori și ele au nevoie și de programe de suport monetar. Pentru ca să ajungă la instanța de judecată, are nevoie de transport, mai multe ședințe, spre exemplu și atunci astea tot trebuie acoperite de către cineva, fiindcă de altfel nu este accesibilă instanța din considerentul că nu are acei 100 de lei o dată în lună să meargă la ședința de judecată.
Acest model este valabil și pentru victimele traficului de ființe umane, noi am descris și serviciile care sunt și pentru victimele traficului de ființe umane, inclusiv serviciile de consiliere juridică, psihologică și de plasament acolo unde pot să fie plasate victimele. Am mai deschis un serviciu, la fel e un model inovativ pentru Republica Moldova, în 2021 a fost deschis un centru de plasament pentru bărbați victime ale traficului de ființe umane.
Cu DREPTul: Prin ce este inovativ acest serviciu?
Arina Țurcan-Donțu: Spunem inovativ, pentru că de când în Republica Moldova a apărut acest fenomen, statistic aveam mai multe femei victime și, de regulă, erau traficate în scop de exploatare sexuală. Acum 2-3 ani, statisticile au început să se inverseze, a crescut numărul bărbaților care au devenit victime ale traficului de ființe umane și asta ne arată rapoartele și, respectiv, bărbații mai des erau victime ale exploatării prin muncă fizică. Și atunci, statul a identificat ca și necesitate să fie creat un astfel de serviciu. El a fost creat, așa cum spuneam, în 2021 de către Organizația Internațională pentru Migrație în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în acest moment el se află în municipiul Chișinău, dispune de 10 locuri, acordă asistență juridică, psihologică și de plasament. La recomandări noi am indicat că urmează a fi extinsă o astfel de practică, ca să aibă acoperire pe întreg teritoriul, pentru că de multe ori victima revine în comunitate, se duce acasă și să poată accesa aceste servicii acolo unde se află.
Cu DREPTul: Dacă tot am vorbit de victime, avem și modele de bune practici adresate agresorilor?
Arina Țurcan-Donțu: Agresorii familiali sunt un subiect aparte, pentru că noi avem ratificată Convenția de la Istanbul, care pentru Republica Moldova a intrat în vigoare la 1 mai 2022 și în contextul ratificării Convenției, pe lângă acele programe și servicii pentru victime, statul are obligația să dezvolte programe de reducere a comportamentului violent pentru agresori și astfel de programe noi avem acoperite de stat.
Spre deosebire de alte țări, în Republica Moldova agresorii nu trebuie să plătească din banii lor pentru programe, pentru că în marea lor majoritate centrele care au fost descrise sunt din partea unor ONG-uri în parteneriat fie cu administrația publică locală, fie cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
La momentul actual, agresorul poate să acceseze un program de reducere a comportamentului violent în următoarea situație: e obligat de către instanța de judecată atunci când s-a emis ordonanța de protecție. Respectiv, în baza încheierii instanței de judecată, el merge la acest centru, instanța indicând în mod expres în care centru să meargă. La momentul actual, noi avem centre în orașele Drochia, Căușeni și Chișinău și agresorul merge, acolo este un program cu un număr de ședințe individuale și de grup adaptat pe care agresorul îl parcurge. Poate să meargă și în baza sentinței, dacă instanța i-a dat o pedeapsă neprivativă de libertate și l-a obligat să treacă un program probațional de reducere a comportamentului violent. În cazul dat, el merge la probațiune și consilierul de probațiune deja îl direcționează exact către acel program de reducere a comportamentului violent.
Din păcate, rezultatele studiului și interviurile ne-au arătat că agresorii nu sunt foarte entuziasmați. Unii, într-adevăr, merg și execută acest program, ca să nu le fie schimbat modul de executare, dar totuși, analizând sentințele de condamnare, în puține cazuri instanța îi obligă să treacă acest program.
În mare parte, catalizatorul violenței este alcoolul, mulți dintre agresori consumă alcool. Respondenții au propus în cadrul programelor de reabilitare a comportamentului violent să fie incluse sau cumva cumulate și programe de reabilitare medicală sau dezalcoolizare pe diferite categorii, dar să fie cumva cumulate și acoperite tot de către stat.
Cu DREPTul: Alte categorii de persoane vulnerabile din perspectiva facilitării accesului la justiție sunt deținuții și persoanele cu dizabilități. Care suntem modele de servicii adresate acestor grupuri?
Arina Țurcan-Donțu: Este adevărat că persoanele care se află în detenție beneficiază de asistență juridică garantată de stat la etapa de examinare a cauzei, dar persoanele care sunt în detenție de multe ori au probleme de ordin juridic care nu țin neapărat de sentințe și de exercitarea căilor de atac pe dosarul pe care stau. De cele mai multe ori acestea sunt litigii civile legate de dreptul de proprietate, în mare parte cu membrii familiei. De asemenea, apar litigii ce vizează dreptul de educație a copiilor, pensii de întreținere, sunt foarte multe întrebări pe care deținuții le au în raport cu condițiile de detenție, mai ales după ce a apărut mecanismul compensator, la fel cu sancțiunile aplicate în perioada executării pedepsei ș.a.
Dacă pentru obiectul sentinței beneficiază de asistență juridică, la capitolul asistență primară la această etapă practic nu există servicii.
Noi am descris o practică, care s-a propus a fi extinsă, este tot o practică implementată de către Centrul de Drept al Femeilor în Penitenciarul nr. 7 Rusca. O echipă compusă din doi avocați și doi psihologi sâmbăta realizează, timp de trei ore, consiliere juridică și psihologică. De ce anume sâmbăta? Pentru că multe deținute, cel puțin femeile care se află în Penitenciarul Rusca, în timpul săptămânii lucrează și noi trebuie să găsim un echilibru just între dreptul la muncă și dreptul de acces la justiție, inclusiv consilierea juridică este primară, dar și calificată.
Respectiv, avocații care acordă acolo servicii în cazul în care beneficiază, sunt eligibile pentru asistența garantată de stat, le referă și monitorizează ulterior, iar în cazul în care sunt eligibile conform cerințelor centrului, atunci avocații de la centru le reprezintă. Această practică încă funcționează și a dat rezultate și s-a propus ca ea să fie extinsă, în special în acele penitenciare unde persoanele se află la etapa arestului preventiv sau până la existența unei sentințe, ca ele să aibă posibilitate de a primi consiliere sau consultanță din mai multe surse, pentru că în mare parte persoanele când ajung să execute deja în penitenciar, de exemplu, Penitenciarul nr. 7 Rusca există sentință definitivă, irevocabilă și, respectiv, termenele au fost pierdute. Și atunci, noi îi dăm acces la justiție, dar termenele deja sunt pierdute.
O altă propunere a fost ca să fie extinsă inclusiv în Penitenciarul-spital Pruncul, pentru că multe persoane condamnate se află timp îndelungat în spital. Asta poate dura luni întregi, iar atunci când vorbim de exercitarea unui drept termenele sunt foarte importante și, neavând acces la consiliere juridică, ei nu pot ca să-și exercite. Odată cu pandemia, noi am descris o practică, cinci penitenciare au fost dotate cu camere de e-justiție, cu echipamente speciale și, respectiv, în aceste penitenciare ar putea să fie consiliere juridică la distanță, prin intermediul tehnologiilor, cu anumite riscuri. Pe de o parte, beneficiarul s-ar putea să nu fie sigur de confidențialitatea actului, pe de altă parte, nu poți să vezi toate actele pe care le are, pentru că de multe ori ei îți prezintă sentințe, încheierea în scris, dar trebuie să vezi motivele, dar ar fi o soluție ca noi să acordăm un acces pentru toate categoriile, la asistență juridică trebuie serviciile să fie diversificate, adică să fie posibil atât în regim fizic, cât și online.
Apropo, în penitenciare sunt persoane cu dizabilități, inclusiv senzoriale, care nu pot să vorbească și trebuie să se găsească o soluție și pentru aceste persoane.
Cu DREPTul: Dar pentru persoanele cu dizabilități ce modele de servicii ați identificat și descris în studiu?
Arina Țurcan-Donțu: Noi am descris modelul „Ușor de citit, ușor de înțeles”, un model care a fost dezvoltat de Asociația „Speranța”. Ei au tradus într-un limbaj ușor de înțeles. În special, aceste acte traduse se adresează persoanelor care au deficiențe intelectuale sau dizabilități intelectuale, legi care țin de drepturile persoanelor cu dizabilități, ca persoana care are o dizabilitate intelectuală să înțeleagă în limbajul ei care îi sunt drepturile, unde se poate adresa, ce face și când. Aceste legi traduse în limbajul „Ușor de citit, ușor de înțeles” pot fi accesibile nu doar persoanelor cu dizabilități intelectuale, dar și persoanelor în etate, persoanelor care sunt slab alfabetizate, oricine care nu înțelege limbajul juridic. Pentru persoanele cu dizabilități ca și model am mai descris practica pe care o are Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ei acordă atât consiliere juridică, cât și reprezentare din partea avocaților specializați pe cazuri de litigare strategică.
Cu DREPTul: Ce presupune aceasta?
Arina Țurcan-Donțu: De exemplu, ei au testat la accesibilitate sediile instanțelor, toate instituțiile publice trebuie să aibă adaptate rampe pentru ca persoanele cu dizabilități fizice să aibă un acces nestingherit. Totuși, unele din aceste rampe nu sunt atât de funcționale și ei au realizat un audit al accesibilității. Atunci când noi vorbim despre accesibilitatea procesului nu doar la rampe, asta presupune inclusiv receptivitatea instanței de a stabili ședința într-o sală unde persoana are acces la mijloacele ajutătoare, băile adaptate, aspectul ce ține de adaptarea sunetului, spre exemplu, pentru persoanele care au dizabilități senzoriale și multe-multe alte servicii care ar trebui să existe.
Cu DREPTul: Ce înseamnă, totuși, litigarea strategică?
Arina Țurcan-Donțu: Litigarea strategică înseamnă că se ia un caz care reprezintă o problemă de sistem, de exemplu, în cazul persoanelor cu dizabilități mintale până când a fost modificat Codul civil, ca ele să nu mai poată fi declarate incapabile, dacă persoana era declarată incapabilă, practic lucrul acesta nu se mai schimba pe parcursul vieții. Deci se ia un caz, se câștigă în judecată și în felul acesta se modifică legea pentru toți ceilalți.
Cu DREPTul: De multe ori, pentru a evita foarte multe complicații, este mai simplu să previi. Ce bune modele avem pe partea de prevenție și unde, pentru ce grupuri de persoane?
Arina Țurcan-Donțu: În special programele de prevenire sunt destinate copiilor sau principalii beneficiari sunt copii, elevi, tineri și noi am descris mai multe modele de programe, în primul rând de informare juridică și prevenirea delincvenței. Programe de informare juridică avem atât în format direct, cât și în format electronic, adică cursuri electronice.
Am făcut trimitere și la o practică care a fost dezvoltată pentru drepturile copilului, „Provocările lui Dragoș”, fiind într-o modalitate de film descrise cum Dragoș se descurcă în anumite situații care reprezintă o provocare. Evident că aceste programe sunt structurate după vârstă. Programele care se desfășoară în școli în mare parte sunt implementate împreună cu Inspectoratul Național de Securitate Publică, care este o subdiviziune a Inspectoratului General al Poliției.
Aici avem inclusiv cursul care a fost aprobat de către Ministerul Educației și urmează a fi implementat în școli ce vizează informarea juridică, dar și programele de prevenire, care au fost elaborate încă în 2018 de Institutul de Reforme Penale și pilotate împreună cu Inspectoratul General al Poliției în instituțiile de învățământ. Am descris aceste programe, în mare parte ele sunt desfășurate în școli cu concursul practicienilor, adică pe lângă cadrele didactice care lucrează în instituții vin formatori care sunt fie avocați, judecători, procurori, polițiști, care le vorbesc copiilor despre ce nu este bine să facem, ce ne interzice legea, cum depășim anumite provocări. Evident că toate aceste cursuri de informare sunt adaptate, sistematizate cu aprobarea Ministerului Educației.
Cu DREPTul: Dacă ar fi să vorbim despre acoperirea teritorială a acestor modele/servicii, care și cât de uniform distribuite sunt sau nu sunt?
Arina Țurcan-Donțu: Pe partea de violență avem acoperire pentru centrele de plasament, dar și centre de zi, practic, toate zonele. Pe partea de penitenciare avem programul în Penitenciarul nr. 7 Rusca și camere e-justiție avem doar în cinci penitenciare, dar de toate sunt 17, dacă nu greșesc și, respectiv, încă urmează a fi extinse.
De regulă, serviciile și programele sunt mai aproape de municipiul Chișinău și municipiul Bălți, adică în orașe sau centre raionale, de aceea noi am și descris ca imperativ necesară continuarea practicii de echipă mobilă, pentru ca cei care locuiesc departe de centrele raionale, de municipii să poată avea acces la justiție.
Dacă vorbim despre programe de informare juridică și prevenire a infracțiunilor în rândul copiilor, atunci acestea au o acoperire practic a întregului teritoriu, pentru că se realizează prin intermediul școlii. Ceea ce ține de programul pentru persoanele cu dizabilități, asociațiile care acordă serviciile pe care noi le-am descris sunt în Chișinău sau în municipiul Bălți.
Cu DREPTul: Care dintre practicele descrise în studiu nu mai funcționează, deși sunt necesare?
Arina Țurcan-Donțu: Vorbeam despre o practică care a fost lansată în instituțiile psihiatrice și în centrele de plasament pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Se numea această practică „Ombudsmanul”, „avocatul poporului în instituțiile de psihiatrie”. Această practică a fost dezvoltată în 2013 cu suportul Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, care a contractat o persoană și această persoană mergea în aceste instituții și acorda consiliere juridică primară persoanelor care se află în aceste instituții. A fost o practică pozitivă, pentru că în rezultatul acestui serviciu sau model au fost depistate mai multe probleme de sistem, cauze care au ajuns în judecată și de aceea respondenții au văzut-o ca deosebit de utilă, pentru că persoanele care se află în aceste instituții deseori au probleme ce țin de litigii în familie, accesul la servicii medicale, în special dreptul de proprietate, moștenire și ei au nevoie de consiliere.
A fost o propunere ca para-juriștii să poată să meargă sau să meargă reprezentanți ai ONG-urilor specializate care au o astfel de pregătire. Noi am identificat o practică ce ține de reabilitarea economică sau, hai să zicem, abilitarea economică a foștilor deținuți. Aceasta este foarte necesară, AO „Inițiativa Pozitivă” are o astfel de practică, au dezvoltat programe de antreprenoriat pentru deținuți, dar ele sunt necesare în toate penitenciarele la această etapă.
Cu DREPTul: Ce-ar trebui să se întâmple pentru ca unele modele să fie preluate de către stat și dacă acest lucru ar fi o soluție, în general?
Nu știu dacă preluate total de către stat. Soluția pentru care s-a optat și s-a văzut ca fiind una optimă este contractarea serviciilor de către stat.
Arina Țurcan-Donțu: Apropo, noi avem unele practici unde acest mecanism este funcțional, de exemplu, Telefonul de încredere pentru femei, Telefonul copilului și Telefonul de încredere pentru persoanele cu dizabilități. Acestea sunt servicii de consiliere juridică primară și ele sunt procurate de către stat, dar sunt prestate de către ONG-uri. Și aceasta ne arată că acest serviciu funcționează, adică este posibil acest model, el asigură independența, pe de o parte, independența celor care prestează serviciul; doi: scade probabilitatea birocratizării; trei: atunci când statul subvenționează sau contractă există sustenabilitate și siguranță că, uite, o să funcționăm. Da, ONG-urile au posibilitate să aplice pentru fondurile acordate de către donatori, dar minimul este asigurat, adică statul deja a contractat baza cum ar fi. Pentru acest model s-a optat în mare parte.
Un alt model de contractare a serviciilor este pentru copii, un model nou, se numește Centrul de asistență integrată pentru copiii victime, care se află în municipiul Bălți și noi îl cunoaștem sub denumirea de Centrul Barnahus, acordă servicii integrate pentru copiii victime. La fel, statul acoperă un minimum de cheltuieli, subvenționează sau contractă serviciile și acest model poate fi replicat și pentru celelalte centre.
Cu DREPTul: Care sunt principalele concluzii prezentate în acest studiu?
Arina Țurcan-Donțu: Ceea ce ține de mecanismul de contractare a serviciilor de către stat și studiile pe care le-am analizat, chiar și respondenții spuneau că, cadrul normativ ar trebui să fie revizuit, astfel încât acest proces să fie unul accesibil și nu atât de complicat și greu de pus în practică. Procesul de contractare a serviciilor de către stat, doi: atunci când vorbim despre dezvoltarea serviciilor, modelelor la nivel local, evident, trebuie implicată administrația publică locală.
Majoritatea respondenților spun că de multe ori administrația publică locală nu este atât de receptivă sau nu este preocupată de problemele ce țin de accesul la justiție și ei nu prioritizează asta.
O mare parte sunt axați pe dezvoltarea infrastructurii, apă, gaz, canalizare, care noi nu spunem că nu sunt importante, sunt foarte importante și asta este din considerentul că nu sunt sensibili poate la problemele grupurilor vulnerabile, iar aspectul ce ține de infrastructură le aduce capital politic sau electoral, iar de celelalte probleme mai puțin sunt interesați și de aceea o propunere sau o recomandare a fost ca să fie și sensibilizați, dar și instruiți primarii, în special cu referire la identificarea nevoilor în comunități, ca să știe ce servicii trebuie, poate au o comunitate mare de romi sau poate au multe persoane în etate. Deci, ca să poată dezvolta o practică trebuie să știe care sunt nevoile, necesitățile și să le prioritizeze.
Ca și extindere și dezvoltare, noi am propus să fie continuate acele modele, atât echipele mobile, și am zis, am argumentat că, pe de o parte, este vorba de faptul că grupurile vulnerabile fizic nu au acces la servicii, mai ales în contextul în care cu toții cunoaștem că s-au majorat costurile la transportul public și asta este greu. S-a propus ca să fie extins Serviciul de camere e-justiție în toate penitenciarele, așa cum am spus, programele care vizează informarea juridică, dar și consilierea juridică primară a persoanelor aflate în detenție pentru toate penitenciarele, inclusiv spitalul, dar și programele de consilierea juridică pentru persoanele care se află în instituțiile psihiatrice sau în centrele de plasament pentru persoane cu dizabilități intelectuale.
Recomandarea a fost să fie prestate de către ONG-uri, cu achitarea serviciilor de către stat.
Cu referire la victimele violenței în familie, violenței de gen s-a propus ca să fie subvenționate acele servicii astfel încât ele să aibă continuitate și să funcționeze pe întreg teritoriul țării programe de informare pentru copii și prevenirea delincvenței, ca ele să continue în formula în care este, în măsura în care este posibil de acoperit financiar să fie digitalizate pentru a fi atractive pentru copii ori ca acele conținuturi să fie nu doar atractive, dar și înțelese, să fie implicate pe cât este posibil tehnologiile.
O variantă succintă a studiului este disponibilă și în limba engleză, studiul integral fiind doar în română.