Angajații din domeniul protecției mediului au plantat o viitoare pădure de salcâm

Angajații Ministerului Mediului, Agenția ”Moldsilva”, Agenția ”Apele Moldovei”, Agenția de Mediu, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale, Serviciul Hidrometeorologic de Stat au plantat o pădure de salcâm, în comuna Tohatin, pe 26 martie 2022.

Peste 100 de persoane au participat la o campanie de împădurire, în comuna Tohatin din mun. Chișinău. Au fost plantați peste 11 mii puieți de salcâm cu gândul la viitoarea generație. Salcâmul poate crește peste tot, nu are nevoie de condiții speciale, în plus, are foarte multe beneficii. Pe lângă mirosul îmbătător este cunoscut pentru proprietățile sale terapeutice, reduce arsurile gastrice, depresia, inflamația etc.

Totodată, flora sădită azi va fi casă pentru viitoarea faună. Iar acțiunile noastre actuale vor avea impact în timp prin a aduce un echilibru în natură și pentru a reduce schimbările climatice, care nu au hotare. Pentru un viitor mai verde s-au alăturat grupului nostru și câteva persoane refugiate din Harcov, Ucraina.

Programul național de împădurire, susținut de Guvern, are un obiectiv ambițios,  de a crește suprafețele forestiere cu 100 mii ha în următorii 10 ani. Acțiunile de împădurire din întreaga țară se desfășoară în luna pădurii, marcată an de an în perioada 15 Martie-15 Aprilie.

Sursa: www.mediu.gov.md