Noile cercetări au demonstrat că copacii din orașele americane înfloresc mult mai devreme primăvara decât în zonele rurale. Acest lucru este facilitat de lumina artificială de la felinarele stradale, luminile de noapte și mașinile, care sporesc efectul înfloririi timpurii pe măsură ce clima se încălzește.
Autoarea cercetării ecologista de origine chineză Lin Meng, de la Lawrence National Laboratory din Berkeley, California, a primit premiul special Science & SciLifeLab pentru cercetarea respectivă, premiu oferit pentru tinerii oameni de știință. Studiul a fost publicat în revista Science.
„Ca ecologiști, știm deja multe despre efectele încălzirii și ale creșterii concentrațiilor de dioxid de carbon din atmosferă asupra plantelor, deoarece acestea sunt două dintre cele mai importante aspecte ale schimbărilor climatice, dar puțini oameni s-au gândit la impactul iluminatului urban și poluarea cu lumină a naturii”, explică Meng. Rezultatele obținute ne amintesc că lumina artificială ramâne un factor slab studiat în fenologie; o creștere a duratei orelor de lumină poate duce la faptul că, în climatele mai calde, pe copaci, primăvara, frunzele înfloresc mai devreme.”
Folosind date satelitare de la Rețeaua Fenologică Națională a SUA și NASA, Lin Meng a comparat „datele de înverzire” urbane și rurale în 85 dintre cele mai mari orașe din Statele Unite între 2001 și 2014. Ea a descoperit că înverzirea urbană a avut loc cu aproximativ șase zile mai devreme decât în zonele rurale. Foarte devreme – în medie cu nouă zile mai devreme decât de obicei – frunzele au înflorit pe copaci în locurile cu cea mai intensă iluminare artificială.