Agenția Austriacă pentru Dezvoltare contribuie la eficientizarea energetică a pensiunilor agroturistice din Republica Moldova

Asociația obștească Renaşterea Rurală, în contextul fazei de finalizare a proiectului: „Reziliența întreprinderilor mici, conduse de femei, din sectorul turismului rural, prin punerea în aplicare a tehnologiilor eficiente energetice, ca răspuns la situația pandemică, creată de COVID-19”, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC),  a organizat o vizită de studiu, concomitent și dare în exploatare a trei sisteme solare la trei din cele cinci agropensiuni beneficiare de grant, unde au fost realizate colectoarele solare pentru încălzirea apei, după cum urmează: Agropensiunea Trei Pastori, Eco Resort Butuceni și AgroPensiunea Casa din Lunca, la eveniment au fost prezenți și proprietarii de la Pensiunea „La Tudora” și Hanul Nordic.

În cadrul proiectului dat au fost construite cinci instalații de sisteme solare termice(panouri pentru încălzirea apei menajere)

Grantul nerambursabil a constituit din:

  • Utilaj pentru sistemul solar termic, în valoare de 1000,00 (una mie) euro;
  • Consultanță tehnică;
  • Lucrări de asamblare și montare la cheie;
  • Instruirea minim a unei persoane, delegate de beneficiarul de grant, pentru gestionarea sistemului solar termic.

Printre invitați la evenimentul de final al proiectului au fost prezentți: Dr.Gunther Zimmer, directorul Biroului Austriac de Coordonare pentru Cooperare Tehnică în Republica Moldova; Mariana Ombun, Președintele Consiliul Raional Telenești; Tulgara Iurie, primarul comunei Sărătenii Vechi; Cristina Gandrabur, primarul comunei Trebujeni; Ion Ceban, directorul Rezervației Cultural-Naturale ”Orheiul Vechi”; Sergiu Manea, președintele Asociației Patronale a Industriei Turismului din RM – APIT; Viorel Miron, președintele Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova.

Menționăm că în cadrul evenimentului de finalizare a proiectului au fost trecute în revistă principalele realizări și provocări apărute în perioada de implementare. Viorica Ursu, reprezentantul A.O. „Renașterea Rurală”, a remarcat că acest proiect a fost conceput special pentru femeile antreprenoare care îngrijesc o pensiune turistică rurală, și are ca scop crearea serviciilor verzi, ca răspuns la situația pandemică.

Expertul energetic, Vladimir Ursu a declarat pentru EcoFM că în cadrul proiectului dat fiecare pensiune a avut parte de o abordare individuală:

Vladimir Ursu, expert în eficiență energetică

Dr.Gunther Zimmer, directorul Biroului Austriac de Coordonare pentru Cooperare Tehnică în Republica Moldova a menționat că este mulțumit de rezultatele proiectului care merită a fi replicate:

Dr.Gunther Zimmer, directorul Biroului Austriac de Coordonare pentru Cooperare Tehnică în Republica Moldova