Cercetătorii din SUA și Columbia au determinat că pădurile ajută la stabilizarea temperaturii Pământului cu cel puțin o jumătate de grad, protejând oamenii de efectele crizei climatice, titrează The Guardian.
Oamenii de știință au încercat să descopere calități utile ale pădurilor care nu sunt asociate cu absorbția emisiilor de dioxid de carbon. Studiul a constatat că fâșia de pădure tropicală care acoperă America Latină, Africa Centrală și Asia de Sud-Est a oferit cele mai multe beneficii.
Pădurile mențin planeta cu cel puțin 0,5°C mai rece atunci când efectele biofizice sunt combinate cu capacitatea lor de a absorbi dioxidul de carbon, spun climatologii. La tropice, datorită pădurilor, temperatura scade chiar cu mai mult de un grad.
„În ciuda tuturor dovezilor că pădurile oferă nenumărate beneficii climatice, mulți factori de decizie privind schimbările climatice încă văd copacii ca niște simplii colectori de carbon”, a declarat autorul studiului Louis Verchot.
Oamenii de știință au descoperit că pădurile eliberează substanțe chimice numite compuși organici volatili (COV) biogeni care creează aerosoli care la rândul lor formează nori care au un efect de răcire. Deși (COV) biogeni duc și la acumularea a două gaze cu efect de seră, ozon și metan, pe termen lung, răcirea depășește încălzirea. Rădăcinile profunde și utilizarea eficientă a apei permit, de asemenea, copacilor să atenueze efectele căldurii extreme. Copacii îndepărtează căldura și umezeala de pe suprafața Pământului, ceea ce răcește direct zona și afectează formarea norilor și a precipitațiilor. Defrișarea pădurii tropicale crește imediat căldura extremă la nivel local și reduce precipitațiile din regiune.
„Abilitățile biofizice ale pădurilor nu răcesc planeta, dar ne schimbă percepția asupra căldurii. Inima tropicelor se află chiar în inima planetei, iar aceste păduri sunt esențiale pentru supraviețuirea noastră”, a punctat profesorul de la Universitatea din Virginia, Deborah Lawrence.