Cercetările au stabilit că cea mai gravă perioadă de secete și valuri de căldură din Europa, este seria din 2014, cea mai extremă din ultimii 2000 de ani. Studiul a examinat inelele copacilor din epoca romană, titrează The Guardian.
Pentru comparație, au fost analizate 27.000 de inele de arbori a 147 de stejari. Pentru aceasta, au fost studiați stejari vii din secolul trecut, lemn din clădiri vechi, precum biserici, stejar medieval, care a fost depozitat în sedimente fluviale sau în albii de pietriș, precum și lemn care a fost folosit la construirea fântânilor în perioada Imperiului Roman.
Savanții au declarat că încălzirea globală a fost cea mai probabilă cauză a frecvenței majorate a valurilor de căldură extreme.
Valurile de căldură au fost devastatoare, provocând moartea timpurie a mii de oameni, distrugând recoltele și provocând incendii, au declarat cercetătorii.
Studiul a demonstrat că frecvența ridicată a secetelor recente din Europa a fost fără precedent chiar și în comparație cu secetele istorice severe, cum ar fi seceta din epoca Renașterii de la începutul secolului al XVI-lea.
Climatologii prognozează valuri de căldură și secete mai extreme și mai frecvente în viitor.