Un eveniment dedicat experienței Republicii Moldova în gestionarea crizei energetice și transformării acesteia într-o oportunitate de accelerare a reformelor pe termen lung va avea loc pe 14 noiembrie, în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice COP31, la Antalya, Turcia.
Evenimentul este organizat de Agenția Italiană de Cooperare pentru Dezvoltare (AICS) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, și va reuni factori de decizie, autorități de reglementare și parteneri de dezvoltare.
Discuțiile vor aborda măsurile întreprinse de Republica Moldova pentru diversificarea surselor de energie, promovarea eficienței energetice și a energiei regenerabile, dezvoltarea comunităților de energie regenerabilă și digitalizarea rețelei electrice. De asemenea, va fi prezentată experiența țării în protejarea gospodăriilor vulnerabile și digitalizarea serviciilor sociale.
La panel va participa și secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, care va vorbi despre transformările realizate în sectorul energetic al Republicii Moldova.
Printre participanți se numără Marco Riccardo Rusconi, directorul AICS Roma, Ivana Živković, Secretară Generală Adjunctă a ONU, Administratoare Asistentă a PNUD și Directoare a Biroului Regional pentru Europa și Comunitatea Statelor Independente, Cătălin Caldari, consultant principal în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, și Lilian Barcaru, șef al Departamentului Energie Electrică din cadrul ANRE.
Sursa:energie.gov.md