Cinci blocuri mici din Edineț, Hâncești și Ceadîr-Lunga pot beneficia de renovare energetică

Cinci blocuri locative de mici dimensiuni din Edineț, Hâncești și Ceadîr-Lunga, care însumează peste 60 de apartamente, au beneficiat gratuit de audituri energetice și documentație tehnică pentru renovare, cu sprijinul financiar al Norvegiei. Asociațiile de proprietari pot solicita acum finanțare prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), care acoperă până la 70% din costul lucrărilor, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Energiei, documentația a fost elaborată în cadrul unui proiect-pilot al inițiativei „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), implementată de GIZ Moldova. Inițiativa vizează blocurile de mici dimensiuni, pentru care sunt testate soluții tehnice și financiare adaptate. Auditurile energetice au identificat pierderile de energie și măsurile necesare pentru fiecare clădire, iar proiectele tehnice stabilesc lucrările, soluțiile de execuție și costurile estimate.

Prin FEERM, asociațiile de proprietari pot beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 70% din valoarea lucrărilor, în timp ce contribuția locatarilor este de 30%. Persoanele aflate în situație de vulnerabilitate energetică pot primi, în condițiile programului, compensații de până la 95% din contribuția proprie.

Pentru a solicita finanțarea, proprietarii trebuie să convoace adunările generale, să aprobe prin vot majoritar lucrările și costurile și să înceapă colectarea contribuției proprii. Lucrările vor putea demara după evaluarea și aprobarea cererilor de către Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), semnarea contractelor de finanțare și asigurarea contribuției locatarilor.

În funcție de proiectul tehnic, lucrările pot include izolarea termică a pereților exteriori, acoperișului și subsolului, înlocuirea ușilor și ferestrelor exterioare, modernizarea sistemelor de încălzire și instalarea iluminatului LED în spațiile comune. De asemenea, pot fi eligibile intervenții precum modernizarea ascensoarelor, instalarea panourilor fotovoltaice, a colectoarelor solare și a pompelor de căldură.

Conform Ministerului Energiei, proiectul-pilot urmărește reabilitarea a până la cinci blocuri mici și testarea unor soluții care să poată fi aplicate ulterior și în alte localități din țară.

„Un bloc reabilitat energetic poate avea facturi mai mici în medie cu 50%. Investițiile în eficiența energetică reduc consumul de energie și cheltuielile lunare ale gospodăriilor”, a declarat Christian Borchard, manager de implementare al componentei E4M finanțate de Norvegia în cadrul GIZ.

Pe lângă documentația tehnică, asociațiile de proprietari beneficiază și de instruiri gratuite pentru a înțelege mecanismele de finanțare, a pregăti actele necesare și a gestiona contribuțiile locatarilor și lucrările de renovare.

Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și implementat de CNED și Ministerul Energiei, cu suportul proiectului E4M.

EcoFM
Live Radio