Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică /ANRE/ a aprobat, în ședința de astăzi, modificarea Regulamentului privind impunerea obligațiilor de serviciu public furnizorilor de gaze naturale, astfel încât prevederile acestuia să fie extinse și asupra sectorului energiei electrice, relatează MOLDPRES.
Potrivit ANRE, modificările au scopul de a institui un mecanism competitiv, transparent și nediscriminatoriu pentru selectarea furnizorilor care vor asigura serviciul universal și furnizarea de ultimă opțiune pentru consumatorii finali de energie electrică.
Conform deciziei aprobate, furnizorii de energie electrică care vor presta serviciul universal și serviciul de ultimă opțiune vor fi selectați printr-o procedură competitivă organizată de ANRE. Evaluarea participanților va fi realizată de o comisie specializată, în baza unor criterii clare de eligibilitate și evaluare.
Prin aceste modificări, ANRE afirmă că urmărește dezvoltarea unui cadru de reglementare modern și predictibil, orientat spre protecția consumatorilor și creșterea eficienței pieței energiei electrice din Republica Moldova.
Totodată, autoritatea de reglementare își propune dezvoltarea graduală a unei piețe liberalizate și competitive a energiei electrice, care să ofere consumatorilor mai multe opțiuni și condiții mai avantajoase de furnizare a electricității.