Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. În acest context, polițiștii îndeamnă șoferii să conducă cu atenție și să respecte regulile de circulație, transmite MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Oxana Toderiță, a subliniat că, pentru prevenirea situațiilor de risc, conducătorii auto sunt îndemnați să păstreze o distanță mai mare față de mașina care circulă în față.
„Șoferii trebuie să evite frânarea sau accelerarea bruscă și să conducă cu viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic. De asemenea, în cazul unei defecțiuni, triunghiurile de presemnalizare necesită a fi amplasate la o distanță mult mai mare. La fel, cea mai periculoasă manevră în condițiile unui carosabil umed este depășirea. Șoferii sunt îndemnați să nu utilizeze telefonul în timp ce conduc”, a spus Oxana Toderiță.
De asemenea, oamenii legii au îndemnat pietonii, înainte de a traversa strada, să se asigure că au fost observați de către șoferi, întrucât pe timp de ploaie riscul de a nu fi văzut este mult mai mare.
„În condiții de vizibilitate redusă și pe timpul nopții, persoanele sunt îndemnate să poarte îmbrăcăminte cu accesorii reflectorizante pentru a fi observați cu ușurință. Aceștia trebuie să traverseze strada doar la trecerile pentru pietoni. Echipajele de patrulare sunt în teren, monitorizează traficul și intervin la necesitate”, a afirmat Oxana Toderiță.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru astăzi Cod galben de instabilitate atmosferică valabil pe întreg teritoriul țării. Avertizarea este în vigoare în intervalul orelor 08:00 – 21:00.
Astfel, în această perioadă, sunt prognozate ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, iar izolat se vor produce averse puternice cu cantități de precipitații de 15–25 l/m². De asemenea, sunt posibile căderi de grindină și intensificări ale vântului în rafale de până la 15–20 m/s. Ploile vor continua și pe parcursul următoarelor zile.