„Linia de vegetație” alpină (limita superioară a vegetației continue) în șase regiuni din Himalaya avansează constant spre altitudini mai mari – limita superioară a învelișului vegetal continuu se deplasează în sus în toate regiunile studiate ale sistemului montan.
Această concluzie este conținută într-un studiu condus de Universitatea din Exeter, bazat pe imagini din satelit și date climatice din 1999 până în 2022.
Oamenii de știință au urmărit așa-numita linie de vegetație alpină – limita superioară deasupra căreia nu se mai formează vegetație continuă – în șase regiuni himalayene, de la Ladakh în nord-vestul Indiei până la Bhutan în est. Linia s-a deplasat în sus în toate cele șase regiuni, deși în ritmuri diferite. În regiunea Khumbu, unde se află Everestul, vegetația a avansat cu o medie de 1,42 metri pe an, în timp ce în Manthang, Nepal, a avansat cu aproape 7 metri anual.
Cercetătorii citează scăderea stratului de zăpadă ca factor cheie: acolo unde zăpada se topește mai devreme și este mai subțire, plantele au mai mult timp și spațiu pentru a crește. Munții Himalaya se încălzesc, în general, mai repede decât media globală, iar acest lucru schimbă condițiile de viață chiar și ale celor mai tolerante specii de mare altitudine.
Apariția vegetației verzi ar părea a fi un semn bun. Cu toate acestea, oamenii de știință îndeamnă la prudență. Plantele alpine influențează modul în care versanții munților rețin și eliberează apa: umbresc solul, captează zăpada și modifică natura scurgerilor de apă. Râurile himalayene, care furnizează apă dulce pentru câteva miliarde de oameni din Asia de Sud și de Sud-Est, depind de aceste procese, printre alți factori. Schimbarea zonelor de vegetație ar putea modifica modelele de scurgere, deși încă nu se știe în ce direcție și în ce măsură.
Pe lângă „înverzirea” generală din regiunile estice – Khumbu și Bhutan – au fost înregistrate și zone de „maroniu”: un semn că în unele zone, vegetația nu se schimbă pur și simplu, ci își schimbă și caracterul, fiind posibil înlocuită de forme mai lemnoase.
Cercetătorii subliniază faptul că plantele de mare altitudine au rămas mult timp la periferia atenției științifice, accentul principal fiind pus pe topirea ghețarilor. Noi studii arată că până și acoperirea ierboasă imperceptibilă de la altitudini mari poate fi o verigă importantă în lanțul care determină echilibrul hidric al uneia dintre cele mai mari regiuni muntoase ale planetei.
