Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a participat în perioada 1-3 iulie la cea de-a 29-a ediție a Forumului ministerial anual organizat de prestigioasa publicație „The Economist”, desfășurat la Atena.
Evenimentul internațional a reunit oficiali de rang înalt, lideri politici, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai instituțiilor financiare, ai organizațiilor mondiale și mediului academic, oferind o platformă pentru dialoguri constructive și schimburi de idei menite să susțină progresul global inclusiv în ceea ce privește sectorul energetic și securitatea energetică regională.
În cadrul forumului, Dorin Junghietu a prezentat pe scurt esența reformelor profunde și transformărilor implementate de Republica Moldova în sectorul energetic, descrise de revista „The Economist” drept un exemplu remarcabil în regiune.
Ministrul Junghietu a subliniat că recent Moldova a adoptat o nouă lege a energiei electrice, consolidând astfel cadrul de reglementare și promovând liberalizarea pieței.
„Scopul nostru este convergența completă cu piața energetică a Uniunii Europene până în 2027”, a declarat Dorin Junghietu, evidențiind angajamentul ferm al țării noastre față de integrarea europeană.
În domeniul gazelor naturale, ministrul a vorbit despre eforturile Republicii Moldova de a se separa complet de importul de energie din Rusia, fapt realizat datorită sprijinului continuu al Uniunii Europeane și colaborării strânse cu Comunitatea Energetică, în concordanță cu cerințele celui de-al Treilea Pachet Energetic.
De asemenea, Dorin Junghietu, a participat și la un panel de discuții cu omologii săi din Grecia, Cipru, precum și cu viceminiștrii energiei din Azerbaidjan și Bulgaria. Tema principală a fost cooperarea regională și interregională în domeniul energiei, cu accent pe provocările legate de securitatea energetică și tranziția verde.
În cadrul discuției, s-au abordat efectele conflictelor geopolitice asupra decarbonizării, rolul coridoarelor energetice din Europa de Sud-Est și al resurselor din estul Mediteranei, dar și modalitățile prin care Europa poate consolida colaborarea cu vecinii săi.
Dorin Junghietu a evidențiat rolul strategic al Republicii Moldova în inițiativa Coridorului Vertical, o rută energetică crucială pentru securitatea energetică în Europa de Sud-Est.
„Moldova a avut un singur furnizor de gaze naturale – Gazprom, iar contractele cu acesta nu permiteau achiziționarea gazului pe piața liberă sau de la alți furnizori. Deoarece Moldova importă 100% din gazul necesar, acest lucru a deschis calea pentru șantaj energetic din partea Federației Ruse, care nu a ezitat să folosească energia ca armă în mai multe rânduri,” a explicat ministrul.
Dorin Junghietu a reiterat că ruta Coridorului Vertical a fost o salvare a Republicii Moldova, oferind posibilitatea de a continua aprovizionarea cu gaze către cetățeni chiar și pe timp de criză, iar aderând la această rută Moldova a demonstrat că poate aduce gaze din alte surse, eliminând riscul stopării aprovizionărilor cu gaze naturale.
Ministrul a mai evidențiat implicarea companiei de stat Energocom, care a fost primul operator care a folosit conducta de gaz ICGB – interconectorul Grecia-Bulgaria, pusă în funcțiune în 2022, folosind-o ulterior pentru a importa gaze naturale în Moldova.
„De asemenea, Energocom a importat LNG din Statele Unite prin prima navă care a acostat la terminalul din Alexandroupolis, transportând gazul pe Coridorul Vertical către depozitele subterane din Ucraina, demonstrând astfel viabilitatea și eficiența acestei rute,” a adăugat Junghietu.
Totodată, ministrul moldovean a avut întâlniri bilaterale cu viceministrul Energiei al Azerbaidjanului, Orkhan Zeynalov, și cu ministrul Energiei al Ciprului, George Papanastasiou. Cu delegația Azerbaidjanului Dorin Junghietu a discutat posibilitățile de colaborare în proiectele de energie regenerabilă și a invitat companiile azere să participe la a doua rundă de licitații pentru centrale regenerabile și capacități de stocare, ce va fi lansată în toamna anului curent. Iar în discuțiile cu omologul cipriot, s-au explorat oportunități de schimb de experiență și cooperare în domeniul energiei verzi.
Ministrul a mai semnalat progresul Moldovei în sectorul surselor regenerabile de energie, menționând finalizarea cu succes a primei licitații pentru 165 MW, în toamnă fiind așteptată o nouă licitație pentru 170 MW de energie eoliană cu capacități de stocare.
Forumul „The Economist” din acest an a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru schimbul de opinii și construirea unor parteneriate strategice în domeniul energetic.
Sursa:energie.gov.md