Conservarea mediului natural prin tranziția europeană la Rețeaua Natura 2000

Astăzi, Ministerul Mediului a fost gazda conferinței de presă cu tema „Schimbul de experiență în implementarea sistemelor europene de protecție a naturii și a ariilor naturale protejate”. La eveniment au participat: secretara de stat al Ministerului Mediului, doamna Aliona RUSNAC, reprezentanta Delegației Uniunii Europene, Ilona GRUENEWALD și expertul ceh, domnul Petr ROTH.

Cei prezenți au discutat despre rezultatele (implementării/ transpunerii standardelor/ cerințelor) Rețelei Emerald, adoptate de Republica Moldova, cauzele majore ale pierderii biodiversității, fragmentarea habitatelor, poluarea, exploatarea excesivă a zonelor naturale și artificializarea peisajelor, dar și tranziția iminentă spre Rețeaua Natura 2000 care cuprinde doar țările UE. 

Conservarea mediului natural este un element cheie în lupta împotriva acestor fenomene și, în consecință, pentru protecţia florei și faunei sălbatice, păstrarea și transmiterea generațiilor viitoare, a zonelor naturale intacte.

„Biodiversitatea este un activ natural care trebuie conservat, iar rețeaua Emerald reprezintă un instrument pentru păstrarea ariilor de mare valoare ecologică care acoperă toată Europa. Proiectul de Lege privind ariile naturale protejate de stat și reforma Agenției „Moldsilva” sunt acțiunile de importanță majoră în acest sens”, a menționat secretara de stat în discursul său.

Sursa:mediu.gov.md