Victor Parlicov: Liberalizarea piețelor și eforturile de decarbonizare a economiei creează oportunități investiționale atractive în sectorul energetic al Moldovei

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a prezentat  prioritățile sectoriale și oportunitățile investiționale în sectorul energiei din Republica Moldova pentru companiile americane active în România, care au participat la forumul de afaceri Moldova Business Mission, organizat de Camerele de comerț româno-americană și moldo-americană cu sprijinul Ambasadelor Statelor Unite din cele două țări.

Potrivit ministrului, liberalizarea pieței gazelor și a energiei electrice creează oportunități investiționale pentru furnizori, iar concurența între aceștia va fi benefică și pentru consumatorii finali. În același timp, eforturile de a crește gradul de eficiență energetică în sectorul clădiri, industrie și electrificarea transporturilor, care au ca scop final atingerea obiectivului de zero emisii nete de gaze cu efect de seră către 2050, creează multiple oportunități investiționale atractive în Republica Moldova.

 Astfel, în aprilie a.c. urmează a fi lansate licitațiile în baza mecanismului „preț fix” pentru 105 MW eoliene și 60 MW panouri fotovoltaice, iar importante cote pentru biogaz și biometan, inclusiv generare de energie electrică, sunt încă disponibile investitorilor. Victor Parlicov a subliniat că Republica Moldova are un potențial semnificativ pentru energia regenerabilă, inclusiv în piața liberă, iar lansarea în acest an a bursei române de energie OPCOM în Moldova va crea piețele pe termen scurt, astfel încât investitorii își vor putea tranzacționa energia produsă pe o piață cuplată la cea europeană.

De asemenea, electrificarea transportului reprezintă oportunități pentru importatorii de autoturisme, dezvoltatorii de rețele de încărcare, de rețele inteligente, dar va crește și consumul de energie per general.

Crearea Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial cu lansarea proceselor investiționale va crea încă în anul curent noi oportunități pentru companiile de construcții, furnizoare de materiale de construcții, pompe termice și diverse alte echipamente relevante.

În prezent, se desfășoară licitația pentru construcția a două centrale termoelectrice cu capacitatea de 55 MW, existând multiple oportunități și în modernizarea și extinderea infrastructurii energetice, inclusiv a posturilor de transformare, înlocuirea și extinderea liniilor de transmisie și distribuție și dezvoltarea infrastructurii pentru gazoducte.

Toate acestea au fost posibile datorită sprijinul politic, financiar și cu expertiză a partenerilor americani și europeni în timpul crizei energetice provocate de Rusia. Astfel, Moldova nu doar a depășit perioada de criză acută, ci și-a asigurat securitatea livrării de gaze naturale din surse diversificate și a sincronizat sistemul energetic cu cel continental. Mai mult, Chișinăul a devenit unul dintre lideri în reformarea sectorului energetic și furnizor de securitate energetică în Europa de Sud-Est, de exemplu prin testarea exploatării în regim revers a gazoductului transbalcanic, spre depozitele subterane de gaze din Ucraina.

Sursa:energie.gov.md