Expoziția cu genericul „Eco & Green EXPO 2023” se va desfășura în cadrul Moldexpo în perioada 8-10 septembrie. În cadrul unei conferințe de presă reprezentanții organizatorilor – Ministerul Mediului, Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo și Green City Lab Moldova – s-au referit la importanța evenimentului.
„Expoziția are ca obiectiv de a promova dezvoltarea economiei verzi și circulare în Republica Moldova. Manifestarea de la Moldexpo asigură o continuitate a evenimentelor anuale de mediu din Republica Moldova și regiune, cum sunt Ziua Mondială a Mediului (5 iunie), Săptămâna Verde Europeană (5-11 iunie) și se desfășoară în ajunul Zilei Mondiale a Curățeniei (16 septembrie 2023) și a „Săptămânii Europene a Reducerii Deșeurilor” a menționat Iordanca-Rodica Iordanov, ministra Mediului.
„Eco & Green EXPO 2023” va reprezenta un spațiu în care vizitatorii vor putea explora tehnologii verzi avansate, soluții eco-inovatoare și practici pentru protecția mediului. „Antreprenori, companii și organizații din diverse sectoare vor demonstra soluții prin care se poate contribui la asigurarea unui mediu mai curat și la o economie circulară. Participanții la ateliere practice vor putea învăța și experimenta soluții sustenabile în acțiune, în cadrul unor ateliere interactive. Expoziția este organizată pentru toți cei interesați de soluții ecologice, dezvoltare durabilă și inovații tehnologice”, a specificat Carolina Chiper, director general al Moldexpo.
Veronica Herța, director executiv al Green City Lab Moldova – proiect finanțat de UNDP Moldova, a remarcat că „Eco & Green EXPO 2023” „are menirea de a contribui la sporirea accesibilității și extinderea ariei de utilizare a tehnologiilor verzi și de protecție a mediului, optimizarea, eficientizarea resurselor și dezvoltarea proceselor de producție mai pure, reciclarea deșeurilor”.
Expoziția „Eco & Green EXPO 2023” va fi găzduită de Moldexpo în pavilionul nr. 2. La eveniment vor participa agenți economici locali și internaționali, reprezentanți ai instituțiilor statului, parteneri internaționali, experți din organizații cu activități dedicate energiei regenerabile și eficienței energetice.
Expoziția este organizată în contextul realizării obiectivelor de promovare activă a economiei verzi și circulare din Strategia Națională de Dezvoltare Moldova Europeană 2030, din proiectul Strategiei de Mediu 2030 și din Programului Național de promovare a economiei verzi și circulare în Republica Moldova pentru anii 2024-2028.
Sursa:mediu.gov.md