Executivul a aprobat noi prevederi privind protecția aerului atmosferic și autorizarea activității de întreprinzător

Autorizația privind emisiile poluanților în atmosferă de la surse fixe va putea fi obținută mai ușor, iar operatorii nu vor mai fi obligați să suporte cheltuielile pentru elaborarea raportului privind normativele emisiilor limitat admisibile. Prevederile se conțin într-un aviz al Ministerului Mediului la proiectul de lege pentru modificările la cele două acte normative.

Modificările au fost condiționate de numeroase demersuri de la operatori privitor la modalitatea de emitere a Autorizației privind emisia poluanților în atmosferă de la surse fixe.

Până în prezent, emiterea Autorizației se efectua în baza unui raport elaborat de laboratoare acreditate. La momentul actual, există un singur laborator acreditat (agent economic privat), iar costul pentru întocmirea raportului, de cele mai multe ori, depășește cu mult taxa pentru poluarea mediului, pe care urmează să o achite operatorul. Astfel, ponderea achitărilor la bugetul de stat este nesemnificativă, în raport cu plățile efectuate în folosul agentului economic privat.

În urma adoptării și implementării modificărilor legislative se va reduce numărul de cereri pentru emiterea autorizației, or aceasta va fi necesară doar pentru activitățile cu risc semnificativ și cu risc redus asupra aerului atmosferic. Actualmente, autorizația se eliberează și pentru activitățile cu risc nesemnificativ. 

„Modificările la cele două legi au fost efectuate în scopul eliminării deficiențelor din practică, legate de procesul de emitere a Autorizației. Ele vor asigura pregătirea operatorilor pentru noile condiții de emitere a actelor permisive de mediu, stabilite în Legea privind emisiile industriale. Această lege va reglementa clar procesele de monitorizare a emisiilor de la sursele de poluare, cu obligativitatea de a informa Agenția de Mediu despre depășirea valorilor de emisie admisibile de la data aprobării proiectului”, a declarat ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov.

Sursa:mediu.gov.md