Oportunități noi de dezvoltare a sectorului forestier în colaborare cu IFAD

Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a avut o întrevedere cu reprezentanții programului Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD). Discuția s-a axat pe oportunități de finanțare și dezvoltare a fondului forestier în Republica Moldova.

Scopul vizitei a fost de a face schimb de viziuni în avansarea programului național de împădurire a țării. Reprezentanții Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) au dorit să afle care sunt provocările cu care se confruntă Ministerul Mediului pentru atingerea obiectivului trasat.

Ministra Mediului a reafirmat angajamentul privind împădurirea țării și, totodată, a vorbit despre provocările care stau în fața noastră. ”Trebuie să recunoaștem că avem un obiectiv pe cât de frumos, pe atât de ambițios. Pentru a crește nivelul de împădurire este necesar de identificat surse financiare, de a capacita întreprinderile silvice prin preluarea bunelor practici, de a dezvolta pepiniere”, a punctat dna Iordanov.

De asemenea, în cadrul discuției s-a vorbit și despre alte provocări în procesul de împădurire, cum ar fi: identificarea terenurilor, insuficiența echipamentului tehnic ș.a. O soluție ar fi conlucrarea mai strânsă cu autoritățile publice locale, sprijinul financiar pentru dezvoltarea domeniului forestier, precum și schimbul de experiență. În acest sens, dna Iordanov a menționat despre parteneriatul frumos cu România și despre suportul Turciei, care sunt extrem de importante, în contextul depășirii crizei energetice.

Republica Moldova are o suprafață împădurită de doar 11%. Iar reziliența față de schimbările climatice – acestea aducând cu sine efecte negative pentru viața, sănătatea, agricultura, trebuie să ofere abordări holistice, durabile și sustenabile.

Sursa:mediu.gov.md