Delegația Ministerului Mediului din Republica Moldova, condusă de secretara de stat, Iordanca-Rodica Iordanov efectuează o vizită de lucru la București, în perioada 23-25 mai 2022. Scopul vizitei este analizarea aspectelor tehnice din cadrul Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, din 11 februarie 2022.
Luni, 23 mai 2022, secretara de stat, Iordanca-Rodica Iordanov s-a întâlnit cu omologul său, secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ionuț Sorin Banciu. ”Prin acest Acord, România dorește să sprijine în mod practic, financiar și tehnic, eforturile Republicii Moldova de implementare a reformelor și de accelerare a parcursului european. Acest aspect devine cu atât mai relevant cu cât Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va întreprinde toate demersurile necesare în vederea sprijinirii implementării Acordului și a finanțării proiectelor agreate cu partea moldavă. De aceea, considerăm ca este necesar să se evalueze actualitatea proiectelor care au fost înaintate pentru finanțare în cadrul precedentului Acord, clarificarea tuturor aspectelor tehnice rămase nesoluționate și pregătirea acestor proiecte în vederea depunerii oficiale către Autoritatea națională de coordonare din România. Dorim să îi asigurăm, pe această cale, pe colegii din Republica Moldova de întreaga noastră disponibilitate de a sprijini eforturile tării lor de implementare a reformelor și de accelerare a parcursului european”, a declarat secretarul de stat, Ionuț-Sorin Banciu.
Proiectele incluse în acest Acord se referă la:
• Eliminarea surselor de poluare directă a apelor subterane prin conservarea sau lichidarea puțurilor de apă de mare adâncime abandonate și deteriorate de pe teritoriul RM,
• Restabilirea şi menţinerea ecosistemelor lăcustre din lunca Prutului de Jos (Manta, Beleu), parte componentă a zonei umede RAMSAR,
• Soluții de adaptare la schimbările climatice pentru bazinul râului Bâc,
• Reducerea emisiilor de GES prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor periculoase în Republica Moldova.
Discuțiile vor continua și în următoarele două zile. Delegația din Republica Moldova este foarte interesată în bunele practici a colegilor din România și un astept inportant se va acorda la dezvoltarea software-ului de urmărire a trasabilității lemnului, cooperarea în domeniul ariilor protejate în vederea menținerii, conservării, restaurării și creșterii diversității biologice a pădurilor, colaborarea dintre Agenția „Apele Moldovei” cu Administrația Națională „Apele Române”, precum și funcționarea Agenției Naționale de Mediu.
Din delegația Ministerului Mediului din Republica Moldova fac parte reprezentanți ai Agenției „Apele Moldovei”, ai Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, Agenției „Moldsilva”, Agenția de Mediu, Serviciul Hidrometeorologic de Stat. De asemenea, în această vizită de studiu îi însoțește reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova în România
Sursa: mediu.gov.md