Lucrările de construcție a liniei electrice Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni vor fi declarate de utilitate publică de interes național

Comisia pentru economie, buget și finanțe va propune Parlamentului examinarea proiectului de lege privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni de 330 kV.

Proiectul de lege prevede derogări de la anumite norme generale și speciale, necesare pentru accelerarea procedurilor administrative aferente exproprierii și implementării proiectului de interes național. Astfel, vor fi urgentate procedurile de emitere a actelor permisive, va fi aplicată o procedură specială de expropriere și va fi accelerată emiterea autorizațiilor de amplasare a obiectivelor în zona drumurilor publice. Documentul mai reglementează în mod expres procedurile necesare pentru exploatarea masei lemnoase și efectuarea defrișărilor indispensabile realizării proiectului. Totodată, lucrările de construcție în zonele cu patrimoniu arheologic vor putea fi efectuate numai după realizarea procedurii de descărcare de sarcină arheologică.

Întreprinderea de Stat „Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului” (IPOT) va iniția procesul de formare a bunurilor imobile de-a lungul întregului traseu al liniei electrice, iar lucrările vor fi executate în baza studiilor de fezabilitate.

Compensarea pierderilor cauzate de exproprierea terenurilor necesare pentru construcția liniei electrice și modernizarea stației va fi efectuată la prețul de piață, fără ca suma acordată să fie mai mică decât valoarea normativă calculată în conformitate cu prețul de referință.

Proiectul de construcție a LEA de 400 kV Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni de 330 kV va contribui la stabilizarea și îmbunătățirea interconectării sistemelor electroenergetice de transport și furnizare a energiei electrice din Europa de Sud-Est și regiunea Mării Negre. Totodată, proiectul va facilita integrarea rețelei electrice din Republica Moldova în piața Uniunii Europene. Linia electrică va avea o lungime de aproximativ 70 km pe teritoriul țării noastre și va traversa 25 de localități din raioanele Strășeni, Călărași, Nisporeni și Hâncești. Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru anul 2032.

Anterior, în 2025, a fost făcut public angajamentul Guvernului Statelor Unite ale Americii de a aloca 130 de milioane de dolari SUA pentru finanțarea construcției liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș. Detaliile tehnice, structura costurilor și componentele care vor fi acoperite din suma menționată vor fi stabilite în cadrul negocierilor și al semnării Acordului de finanțare.

Sursa:parlament.md

EcoFM
Live Radio