O pompă suplimentară va fi instalată la stația de captare a apei din Prut, la Leova

O pompă suplimentară, cu o capacitate mai mare, va fi instalată la stația de captare a apei din râul Prut din municipiul Leova, pentru a asigura necesarul de apă în condițiile scăderii nivelului râului. Astăzi, la stație au fost instalate conducte provizorii și o pompă, pentru a permite captarea apei la un nivel mai scăzut, relatează MOLDPRES.

Lucrările au fost efectuate de echipele Ministerului Mediului, împreună cu reprezentanții IGSU, ai Primăriei orașului Leova, Poliției de Frontieră și angajații S.A. „Apă-Canal Leova”. Nivelul apei din Prut a ajuns la pragul minim necesar pentru funcționarea stației de captare.

Pompa care urmează să fie instalată va avea o capacitate mai mare și va contribui la acoperirea integrală a necesarului de pompare al stației.

Măsurile sunt întreprinse preventiv, pentru a evita întreruperile în alimentarea cu apă a municipiului Leova și a localităților din raion deservite de stația de captare.

Autoritățile vor continua să aplice măsurile tehnice necesare pentru menținerea alimentării cu apă a consumatorilor, în contextul nivelului scăzut al râului Prut.

EcoFM
Live Radio