Locuitorii, autoritățile publice locale și întreprinderile din Republica Moldova sunt informați despre posibilitatea de a crea comunități de energie din surse regenerabile, prin care energia poate fi produsă, gestionată și consumată în comun.
Sesiunile de informare au început la Ialoveni și vor continua în raioanele țării până la sfârșitul lunii octombrie. Prima întâlnire a avut loc la Primăria Ialoveni, unde agenți economici, locuitori, reprezentanți ai instituțiilor publice și membri ai Asociațiilor Proprietarilor în Condominiu au discutat despre oportunitățile de dezvoltare a unor astfel de comunități.
Participanții află cine poate face parte dintr-o comunitate de energie, cum funcționează aceasta, care sunt pașii pentru constituire și ce prevederi legale trebuie respectate. Sunt prezentate, de asemenea, oportunitățile de finanțare și asistență tehnică.

Unul dintre principalele mecanisme de sprijin este un apel lansat de PNUD, cu sprijinul financiar al Italiei și în parteneriat cu Ministerul Energiei. Bugetul total este de 450.000 de dolari SUA, iar fiecare comunitate selectată poate primi între 50.000 și 100.000 de dolari, în funcție de soluția tehnică propusă și de necesitățile locale.
Din bugetul total, 425.000 de dolari sunt destinați procurării echipamentelor și tehnologiilor, iar 25.000 de dolari – pentru asistență tehnică și dezvoltarea capacităților comunităților. Beneficiarii trebuie să asigure o contribuție proprie de cel puțin 20% din valoarea proiectului.
Pentru a participa, grupurile interesate trebuie să includă cel puțin doi potențiali membri, să prezinte date privind consumul și cheltuielile pentru energie din ultimele 12 luni și să identifice un teren, un acoperiș sau un alt spațiu pentru instalarea echipamentelor. Dreptul de proprietate sau de utilizare a spațiului trebuie să fie asigurat pentru cel puțin 10 ani de la punerea în funcțiune a sistemului.
Programul acordă o atenție specială implicării femeilor în inițierea, conducerea și luarea deciziilor în cadrul comunităților de energie. Sunt încurajate și proiectele care aduc beneficii consumatorilor vulnerabili, inclusiv familiilor monoparentale conduse de femei și femeilor vârstnice care locuiesc singure.
De asemenea, sunt încurajate soluțiile care combină mai multe tehnologii: sisteme de stocare a energiei, gestionarea inteligentă a consumului, utilizarea altor surse regenerabile decât energia fotovoltaică și modele de cooperare între locuitori, autorități și mediul de afaceri.
Dosarele vor fi evaluate în funcție de fezabilitatea tehnică, cooperarea dintre membri, viabilitatea financiară, potențialul de reducere a costurilor, impactul social, implicarea femeilor și caracterul inovator al proiectului.

Apelul este gestionat de Green City Lab Moldova, care coordonează informarea, selecția și sprijinul oferit comunităților selectate. Procesul de selecție urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026.
Consultările continuă după următorul calendar:
1 octombrie – Edineț, Briceni, Anenii Noi, Căușeni
2 octombrie – Ocnița, Dondușeni
5 octombrie – Cahul, Cantemir
6 octombrie – Rezina, Șoldănești
7 octombrie – Călărași, Strășeni
8 octombrie – Telenești, Sîngerei
12 octombrie – Cimișlia, Leova
13 octombrie – Florești, Soroca
14 octombrie – Drochia, Rîșcani
15 octombrie – Glodeni, Fălești
19 octombrie – Nisporeni, Ungheni
22 octombrie – Hîncești
23 octombrie – Orhei.
Termenul-limită pentru depunerea dosarelor în cadrul apelului de finanțare este 28 octombrie 2026.
