Republica Moldova a intrat, începând cu ziua de sâmbătă, 26 septembrie, în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic. Aceasta va fi valabilă pentru o perioadă de 60 de zile și a fost instituită pentru a permite autorităților să intervină cu acțiuni rapide pentru asigurarea cetățenilor cu resurse energetice și apă, transmite MOLDPRES.
În perioada stării de urgență, autoritățile vor putea, în funcție de evoluția situației, să achiziționeze prin proceduri accelerate echipamente necesare infrastructurii critice și să simplifice temporar procedurile pentru instalarea sistemelor de stocare, generatoarelor sau altor capacități de urgență.
De asemenea, în caz de necesitate, vor putea fi adaptate temporar condițiile de funcționare a sistemelor de termoficare și aplicate măsuri temporare de reglementare sau fiscale în cazul unor șocuri extreme pe piețele gazelor sau carburanților. Dacă situația hidrologică se va agrava, autoritățile vor putea prioritiza alimentarea cu apă potabilă, limita temporar utilizările neesențiale și mobiliza rapid pompe, generatoare și alte resurse necesare.
Decizia privind instituirea stării de urgență a fost luată marți, 22 septembrie, de Parlament. Premierul Vasile Tofan a declarat în plenul Parlamentului că măsura are caracter preventiv și este necesară în contextul în care Republica Moldova intră în sezonul rece cu mai multe riscuri regionale care se suprapun și se pot amplifica reciproc.
În contextul stării de urgență, Comisia Națională de Management al Crizelor (CNMC) s-a întrunit vineri în ședință și a aprobat un set de măsuri pentru asigurarea continuității aprovizionării cu energie electrică, gaze naturale și carburanți, în contextul stării de urgență din sectoarele energetic și hidrologic.
Potrivit deciziei, instituțiile medicale, serviciile de urgență și infrastructura critică vor avea prioritate la alimentarea cu energie electrică. În orele de vârf, între 18:00 și 22:00, capacitățile disponibile pentru exportul energiei electrice vor fi limitate. În clădirile publice și unitățile comerciale, iluminatul interior va fi redus, acolo unde este posibil, cu cel puțin 30%, iar iluminatul decorativ, arhitectural și publicitar va fi deconectat.
Au fost aprobate și măsuri pentru menținerea aprovizionării cu carburanți și protejarea stocurilor disponibile în țară.
O altă decizie a CNMC vizează gestionarea resurselor de apă, în contextul nivelului și debitelor scăzute ale Nistrului și Prutului. Ministerul Mediului va coordona răspunsul la criza hidrologică, iar situația cantitativă și calitatea apei din cele două bazine vor fi monitorizate zilnic. Pentru a asigura alimentarea cu apă în condiții de debite scăzute, vor fi menținute pregătite cele cinci pompe de mare capacitate transmise S.A. „Apă-Canal Chișinău”. La necesitate, vor fi conectate sondele arteziene și alte surse subterane de rezervă verificate.