Acțiune comună de salubrizare la Costești-Stînca: 80 de voluntari de pe ambele maluri ale Prutului, uniți pentru un mediu mai curat

Aproximativ 80 de persoane de pe ambele maluri ale Prutului au participat la o amplă acțiune de salubrizare și igienizare a zonei riverane a lacului de acumulare Costești-Stînca, desfășurată cu ocazia Zilei Mondială a Curățeniei, informează MOLDPRES.

Acțiunea s-a desfășurat în vecinătatea orașului Costești și în zona localităților Proscureni și Duruitoarea Veche, pe o distanță de aproximativ 4 kilometri. Aceasta a reunit autorități publice, instituții, reprezentanți ai societății civile și voluntari de pe ambele maluri ale Prutului.

Mai exact, la acțiune au participat reprezentanți ai Inspecției pentru Protecția Mediului Rîșcani, administrației publice locale Costești și instituțiilor subordonate, Aparatului Președintelui raionului Rîșcani, precum și șeful adjunct al Cancelariei de Stat în teritoriu și președintele A.O. „Moștenitorii”. La fel, campaniei s-au alăturat reprezentanți ai Apele Moldovei, Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Secției Situații Excepționale Rîșcani, Sectorului Poliției de Frontieră Costești, dar și membri ai societății civile din comunitate.

Un rol important în această acțiune l-au avut și oaspeții de peste Prut – reprezentanții Rangerilor Prutului și ai Gărzii de Mediu Botoșani, România, care au răspuns invitației de a participa la efortul comun pentru un mediu mai curat.

„Voluntarii au lucrat cot la cot, contribuind la îndepărtarea deșeurilor și la igienizarea malurilor. Acțiunea de la Costești-Stînca a demonstrat că protejarea mediului este o responsabilitate comună, iar granițele administrative nu trebuie să constituie o barieră în fața inițiativelor ecologice”, a comunicat Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Ziua Mondială a Curățeniei este marcată pe 20 septembrie. Aceasta a fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, având drept scop de a inspira și mobiliza populația să se implice în activități de curățenie și protecție a mediului: de la igienizarea zonelor verzi și a localităților, la plantări de arbori, colectarea și sortarea deșeurilor sau proiecte de conservare a resurselor naturale.

EcoFM
Live Radio