Producători de lapte, crescători de animale, procesatori și specialiști din domeniul zootehnic s-au reunit la Fundurii Vechi, raionul Glodeni, în cadrul primei ediții a Festivalului Laptelui „De la Câmp la Pahar”. La eveniment au participat și cadre didactice din domeniul Zootehnie al Universității Tehnice a Moldovei (UTM).
Festivalul, desfășurat pe 20 septembrie 2026, a adus în același spațiu reprezentanți ai sectorului zootehnic și ai mediului academic, oferind participanților posibilitatea de a face schimb de experiență și de a discuta despre provocările și perspectivele producției de lapte din Republica Moldova.
Evenimentul a pus în prim-plan întregul lanț de producție – de la creșterea animalelor și obținerea laptelui până la procesarea și comercializarea produselor lactate. În același timp, festivalul a evidențiat importanța colaborării dintre fermieri, producători, specialiști și instituțiile de învățământ.
Prezența reprezentanților UTM la festival a avut și o componentă educațională. Domeniul zootehnic se află într-un proces de transformare, iar activitatea fermelor moderne presupune tot mai multe competențe în domenii precum nutriția animalelor, genetica, reproducția, bunăstarea animalelor și managementul exploatațiilor.
Totodată, tehnologiile moderne și digitalizarea își fac tot mai mult loc în ferme, contribuind la monitorizarea animalelor, eficientizarea proceselor și gestionarea resurselor.
În acest context, pregătirea specialiștilor pentru sectorul zootehnic devine o componentă importantă a dezvoltării agriculturii. Reprezentanții Facultății de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului din cadrul UTM au prezentat, în cadrul evenimentului, perspectiva academică asupra domeniului și rolul pregătirii profesionale în formarea viitorilor specialiști.

Festivalul „De la Câmp la Pahar” a oferit și un prilej de apropiere între mediul academic și cei care activează nemijlocit în sectorul zootehnic. Pentru UTM, astfel de evenimente reprezintă o oportunitate de a consolida legătura cu producătorii și fermierii și de a promova domeniul Zootehnie în rândul tinerilor interesați de agricultură și tehnologii moderne.