Independența înseamnă să fii stăpân la tine acasă, să fii puternic în decizii și să lași copiilor o moștenire demnă. Să celebrăm ceea ce ne unește, să fim mândri și să continuăm munca pentru independența Republicii Moldova. Mesajul a fost transmis astăzi de președinta Maia Sandu, cu ocazia marcării a 35 de ani de la proclamarea Independenței, informează MOLDPRES.
Maia Sandu a afirmat că acum 35 de ani, în dimineața zilei de 27 august, moldoveni din toată țara soseau în Chișinău și veneau pe jos cu tricolorul și icoane spre Piața Marii Adunări Naționale. Președinta a afirmat că moldovenii Renașterii Naționale au înfruntat riscuri mari în lupta lor, dar și-au asumat toate aceste riscuri pentru că voiau să trăiască liber la ei acasă și se simțeau datori să lase copiilor lor o țară liberă.
„Republica Moldova nu-și proclamase încă independența, însă nimic nu mai putea opri libertatea și independența din sufletele acelor oameni. Oameni a căror țară a fost cu 50 de ani în urmă ocupată militar și inclusă cu forța în Uniunea Sovietică. Moldovenii Renașterii Naționale au înfruntat riscuri mari în lupta lor. Să fie dați afară de la lucru, să fie exmatriculați de la universitate, să fie umiliți public, arestați, interogați. Dar și-au asumat toate aceste riscuri pentru că voiau să trăiască liber la ei acasă și se simțeau datori să lase copiilor lor o țară liberă”, a afirmat președinta.
Șefa statului a menționat că eroii acelor zile, concetățenii noștri, au avut condiții mult mai vitrege în drumul lor pentru țară și pentru dobândirea suveranității, însă nu au căzut în disperare. Au continuat să lupte, să se ridice și să rămână uniți pentru nașterea statului nostru.
„Ei și-au făcut datoria. Au creat un stat independent. Noi avem datoria să îl creștem, să nu ne pierdem speranța, să continuăm lupta, să ne ținem uniți și să transmitem moștenire copiilor care vin o țară liberă și puternică”, a punctat președinta.
Ea a subliniat că „independența noastră este pusă la încercare în fiecare zi de propaganda care promovează dezbinare și neîncredere, de armata rusă care ne încalcă neutralitatea, de dronele agresorului care pun în pericol pacea și de banii murdari care finanțează partide politice menite să slăbească Republica Moldova din interior”.
În aceste condiții, potrivit președintei, avem nevoie acum mai mult decât altădată de cel mai important lucru pe care îl avea generația anilor ’90 – entuziasmul și puterea de a crede în țara noastră.
„Toate cu un singur scop să ne facă să nu avem încredere unii în alții și în viitorul Republicii Moldova. Avem nevoie acum mai mult decât altădată de cel mai important lucru pe care îl avea generația anilor ’90 – entuziasmul și puterea de a crede în țara noastră. Ei erau singuri în fața necunoscutului. Nu aveau voie să spună ce gândesc sau să citească ce doresc. Aveau rafturi aproape goale în magazine și rânduri kilometrice la îmbrăcăminte. Nu puteau călători în afara URSS și nu-și puteau trăi deschis credința în Dumnezeu. Dar se aveau unii pe alții și se gândeau mai mult la viitorul celor care vin decât la ei înșiși. Pentru ei, independența nu era o dezbatere politică, ci un drept istoric și asumat de popor. Din recunoștință față de ei, haideți să transformăm exemplul lor într-o responsabilitate colectivă față de generațiile viitoare”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a venit și cu un apel către fiecare cetățean al Republicii Moldova.
„Suntem toți legați de acest pământ, fie că suntem aici, fie că suntem dincolo de hotare. În ciuda greutăților prin care trecem împreună, în ciuda greșelilor făcute din mers, în ciuda unor neînțelegeri, să ne aducem aminte că nu avem altă țară”, a menționat șefa statului.
Totodată, Maia Sandu a menționat că datorită curajului ucrainenilor, trăim în pace.
„Suntem norocoși că suntem liberi și trăim în pace. Să ne aducem aminte că datorită rezistenței ucrainenilor, noi dormim în liniște acasă. Să ne amintim că am câștigat mulți prieteni în ultimii ani. Ei ne ajută când avem nevoie, dar și noi dăm o mână de ajutor, așa cum se cuvine unui stat matur. Să ne aducem aminte că acum câțiva ani, fructele și legumele noastre erau distruse de tractoarele rusești și ni se deconecta lumina și căldura la indicația Moscovei. Azi, produsele noastre sunt apreciate în Europa și ne decidem viitorul fără șantaj energetic. Să ne aducem mai des aminte ce am reușit ca țară în acești 35 de ani”, a spus Maia Sandu.
Președinta a adăugat că faptul că avem încă multe probleme de rezolvat nu anulează progresul făcut de Moldova și de oamenii săi.
„Am protejat împreună democrația, o valoare care nu este garantată de la sine. Acea generație anilor ‘90, care și-a recâștigat demnitatea națională și știa că fără democrație nu există Republica Moldova independentă. Neamul nostru nu mai vrea să trăiască niciodată într-o țară-închisoare. Să ne aducem aminte că lucrurile care ne unesc sunt mult mai multe decât cele care ne fac diferiți. Și asta a înțeles generația Renașterii Naționale care scanda „Unire, moldoveni!””, a afirmat oficialul.
Potrivit șefei statului, independența ne-a unit acum 35 de ani și ne unește, indiferent de vârstă, profesie, limbă vorbită, localitate sau viziune politică.
„Pentru că, în esență, ne dorim aceleași lucruri ca familia și țara noastră să fie în siguranță. Generațiile tinere să-și vadă viitorul acasă. Tradițiile noastre să trăiască mulți ani înainte. Vocea noastră să fie respectată. Independența nu e despre a fi la fel. Independența nu ne cere să fim identici, ci să fim liberi împreună”, a spus șefa statului.
Maia Sandu a subliniat că direcția noastră e comună spre Uniunea Europeană.
„Pentru că acolo identitatea se respectă, nu se controlează. Independența înseamnă să fii stăpân la tine acasă, să fii puternic în decizii și să lași copiilor o moștenire demnă. Să celebrăm ceea ce ne unește, să fim mândri și să continuăm munca pentru independența Republicii Moldova”, a declarat președinta.
Șefa statului a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să aibă grijă de țara noastră și să nu renunțe la propriile valori, împotriva oricăror provocări.
„Să avem grijă de acest pământ, de resursele noastre naturale, de păduri, de râuri, de doine, de hore, de familii. Să ne străduim zi de zi pentru copiii acestui pământ, ca ei să aibă educație, apă curată, libertate, să poată să-și crească propriii copii în limba română și în pace. Și cel mai important, să nu ne oprim din mers. Să continuăm să luptăm pentru bine și frumos. Să nu renunțăm când e greu. Să ne aducem aminte cine suntem și că Republica Moldova este ceea ce suntem noi. Ce suntem la lucru, ce suntem în familie, ce suntem pe ulițele satului și chiar ce suntem pe internet. Să fim peste tot așa cum vrem să fie Republica Moldova. Vă mulțumesc că sunteți liberi, pentru că atât timp cât voi veți fi liberi, Republica Moldova va fi liberă. Lucrurile mici și le face singur fiecare pentru familia lui. Lucrurile mari le putem face doar împreună. La mulți ani, Republica Moldova!”, a conchis șefa statului.
Republica Moldova sărbătorește astăzi 35 de ani de la proclamarea Independenței. Cu această ocazie, la Chișinău sunt așteptați președinții României și Ucrainei, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, invitați de președinta Maia Sandu să participe la manifestările consacrate acestei zile. Evenimentele dedicate celor 35 de ani de independență se vor desfășura pe parcursul întregii zile în capitală și în întreaga țară.