Eugeniu Osmochescu, desemnat la Agricultură: „Va aduce mai multă logică economică într-un domeniu important”, explică premierul Vasile Tofan

Desemnarea lui Eugeniu Osmochescu pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare ne va permite să aducem mai multe logică economică într-un domeniu atât de important, a declarat premierul Vasile Tofan, care a argumentat astfel necesitatea schimbărilor anunțate astăzi în componența Guvernului, informează MOLDPRES.

Prim-ministrul a subliniat că decizia urmărește să aducă o abordare mai puternic orientată spre gestionarea economică a sectorului, în perspectiva accesării fondurilor europene, care vor deveni accesibile Republicii Moldova.

„În cazul domnului ministru al Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, cred că este o decizie care ne va permite să aducem mai multă logică economică într-un domeniu atât de important. Cred că e bine să avem un economist la agricultură. Provocările sunt foarte mari, dar și banii care vor intra în agricultură după intrarea Moldovei în Uniunea Europeană, și vom avea acces deja la fonduri din politica agricolă comună începând cu anul 2028, au nevoie de mult mai multă chibzuință economică. De asta am considerat că e important să avem la agricultură un economist testat, care cunoaște deja mașinăria Guvernului”, a afirmat Vasile Tofan, la emisiunea „Pe față” de la postul public de televiziune „Moldova 1”.

Premierul a adăugat că obiectivul principal al noului ministru va fi orientarea subvențiilor către domeniile unde acestea pot produce cel mai mare impact și implementarea reformelor considerate necesare în sectorul agricol.

„Opinia mea a fost că, la etapa actuală, energia și calitățile domnului Osmochescu ne vor servi cel mai bine în agricultură, pentru că avem provocări foarte multe acolo și nu avem loc de greșeli. Nu avem loc de experimente acolo. De asta ne-am propus să luăm o persoană în care avem toată încrederea, care are capacitățile și care are curajul să facă reformele necesare în agricultură. Ca puținii bani pentru subvenții să-i dăm acolo unde o să aibă cel mai mult impact”, a punctat Vasile Tofan.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a anunțat astăzi două modificări în componența Guvernului: Eugeniu Osmochescu a fost propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar Claudiu Năsui – pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, ocupată în prezent de Osmochescu.

EcoFM
Live Radio