Ministerul Mediului promovează construirea unor centre moderne de gestionare a deșeurilor și închiderea gunoiștilor neautorizate, în contextul problemelor tot mai mari legate de poluarea solului și a apelor. Într-un mesaj public, ministerul atrage atenția că problema deșeurilor nu poate fi rezolvată fără infrastructură specializată și face apel la susținerea comunităților pentru dezvoltarea acesteia, transmite MOLDPRES.
„Nu putem avea electricitate fără centrale, stații și linii electrice. Nu putem avea drumuri bune fără șantiere. Nu putem avea apă la robinet fără apeducte și stații de pompare”, este argumentul prezentat de Grigore Stratulat, secretar de stat la Ministerul Mediului.
Potrivit acestuia, aceeași logică trebuie aplicată și în cazul deșeurilor. Pentru a elimina gunoiștile neautorizate, este nevoie de centre specializate în care deșeurile să fie colectate și gestionate în condiții de siguranță.
Autoritatea de mediu precizează că centrele de gestionare a deșeurilor nu vor fi simple gunoiști, ci infrastructuri moderne, dotate cu sisteme pentru captarea gazelor, tratarea levigatului și membrane de protecție care să prevină contaminarea solului.
Autoritățile susțin că aceste tehnologii sunt necesare pentru reducerea impactului deșeurilor asupra mediului și pentru prevenirea poluării apelor și terenurilor.
„La fel, nu vom putea scăpa de gunoiștile neautorizate fără să construim aceste centre pentru gestionarea deșeurilor”, subliniază Stratulat.
Instituția compară problema gestionării deșeurilor cu tratarea unei boli, argumentând că eliminarea gunoiștilor ilegale presupune acceptarea unor soluții infrastructurale care să permită gestionarea controlată a deșeurilor.
„Dacă vrem să dispară problema și, în același timp, să refuzăm infrastructura construită tocmai pentru a o rezolva”, este mesajul transmis de minister.
Construirea centrelor de gestionare a deșeurilor face parte din eforturile autorităților de a moderniza sistemul național de gestionare a deșeurilor și de a reduce numărul depozitelor neautorizate, care reprezintă una dintre sursele de poluare a mediului.