Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) investește în energie regenerabilă pentru a reduce consumul din rețeaua electrică și costurile de funcționare. Cinci centrale fotovoltaice, cu o capacitate totală de 230 kW, sunt instalate deja în infrastructura universității.
Potrivit datelor prezentate de UTM, centralele au produs până acum peste 162 MWh de energie electrică. Producția anuală estimată ajunge la aproximativ 263 MWh, ceea ce ar permite universității să economisească în jur de 1,2 milioane de lei pe an.
Cele cinci centrale sunt amplasate în mai multe zone ale UTM. Cea mai mare, cu o capacitate de 90 kW, se află în parcul dendrologic din campusul Râșcani. Alte trei instalații, de câte 30 kW, sunt amplasate în același campus. O altă centrală, cu o capacitate de 50 kW, este instalată pe acoperișul clădirii Tekwill.
Investiția vine într-un context în care infrastructura universității are un consum important de energie. Centrul de Date, rețeaua wireless, infrastructura de calcul de înaltă performanță (HPC), utilizată inclusiv pentru aplicații de inteligență artificială, precum și sistemele dedicate securității cibernetice necesită cantități semnificative de electricitate.
În aceste condiții, producerea energiei direct în campusuri permite UTM să reducă o parte din cheltuielile pentru electricitate și să-și crească independența energetică.
„La UTM am decis să nu doar consumăm energie, ci să o și producem”, afirmă Dinu Țurcanu, prorector pentru transformare digitală și dezvoltare instituțională.
Potrivit lui, investițiile în energia solară fac parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare durabilă, care urmărește atât reducerea costurilor, cât și creșterea rezilienței infrastructurii universitare și susținerea tranziției către energia verde.

Astfel, panourile fotovoltaice instalate pe teritoriul UTM transformă campusurile universitare în mici centre de producere a energiei regenerabile, iar beneficiile sunt atât financiare, cât și de mediu.