Republica Moldova avansează în procesul de aderare la Uniunea Europeană pe baza meritelor, susține președinta Maia Sandu. Șefa statului spune că autoritățile își propun să pregătească țara pentru aderarea la UE până în anul 2030, urmând agenda stabilită în procesul de negocieri, relatează MOLDPRES.
„Credem într-un proces bazat pe merit, agenda pe care am anunțat-o noi este bazată pe procesul obișnuit, nu pe scurtături. Pe acest proces bazat pe merite, noi reușim să pregătim țara până în 2030 pentru aderare”, a declarat prețedinta Maia Sandu.
În contextul parcursului european comun al Republicii Moldova și Ucrainei, șefa statului, Maia Sandu, a explicat de ce cele două țări avansează împreună în procesul de aderare la Uniunea Europeană, deși fiecare are propriul ritm de pregătire.
„A fost discuția despre faptul că, dacă ambele țări sunt gata tehnic să deschidă negocierile pe primul cluster, pe primul grup de capitole, asta trebuie să se întâmple pentru ambele țări. Și asta s-a întâmplat, pentru că s-a deschis clusterul 1, sau negocierile pe clusterul 1. Mai departe, evident, dacă ambele țări sunt gata pentru celelalte clustere, asta se poate întâmpla împreună. Sunt domenii unde pentru Republica Moldova sunt lucruri mai simple și domenii unde pentru Ucraina este mai simplu să se miște mai repede decât Republica Moldova. Deci, fiecare cu ritmul său”, a menționat președinta.
Maia Sandu a precizat că autoritățile își propun ca până în 2028 să îndeplinească toate condițiile necesare, astfel încât Republica Moldova să poată continua negocierile cu aceeași viteză.
„Până în 2028 trebuie să împlim toate condițiile. Asta este programul după care mergem noi, ăsta este programul după care merg și colegii de la Bruxelles. Acum urmează să vedem cum ne descurcăm, dar eu sunt încrezătoare că noi o să continuăm cu aceeași viteză și comisia spune de fiecare dată că Republica Moldova este țara care se mișcă cu cea mai mare viteză pe acest parcurs, doar că noi am început mult mai târziu și avem de recuperate”, a specficat Maia Sandu.
Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la UE pentru primul cluster, „Valori fundamentale”, la 15 iunie 2026, în cadrul celei de-a doua Conferințe Interguvernamentale UE–Republica Moldova, desfășurată la Luxemburg. O lună mai târziu, la 14 iulie 2026, țara a deschis negocierile pentru Clusterul 6, „Relații externe”, care cuprinde capitolele privind relațiile externe, precum și politica externă, de securitate și apărare.