Braconaj piscicol pe Nistru: Peste 55 de kilograme de pește, capturate ilegal. Prejudiciul depășește 372.000 de lei

Un caz grav de braconaj piscicol a fost descoperit pe fluviul Nistru, unde inspectorii de mediu au surprins două persoane care pescuiau ilegal cu ajutorul curentului electric. În urma acțiunii, au fost ridicate peste 55 de kilograme de pește, iar prejudiciul estimat adus resurselor piscicole se ridică la 372.500 de lei.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, intervenția a avut loc în dimineața zilei de 22 iulie, în cadrul unei operațiuni de supraveghere și combatere a pescuitului ilegal desfășurate pe sectorul fluviului Nistru dintre localitățile Nimereuca și Cerlina, raionul Soroca.

Acțiunea inspectorilor a durat aproximativ șase ore. În acest interval, oamenii legii au surprins în flagrant două persoane care utilizau curentul electric pentru capturarea peștelui, metodă interzisă de lege și considerată extrem de periculoasă pentru ecosistemele acvatice. Una dintre persoanele implicate a fost identificată la fața locului, iar cea de-a doua urmează să fie stabilită de organele de urmărire penală.

În urma activității ilegale au fost capturate peste 55 de kilograme de pește din mai multe specii și categorii de vârstă. Printre capturi se numără și 20 de exemplare de babușcă pontică, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova și protejată prin lege.

Conform calculelor efectuate în baza Legii nr. 149/2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura, prejudiciul cauzat resurselor piscicole este estimat la 372.500 de lei.

Având în vedere valoarea pagubelor și metoda utilizată, cazul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de articolul 234 din Codul penal al Republicii Moldova. Materialele acumulate au fost transmise organelor de urmărire penală pentru continuarea investigațiilor și stabilirea răspunderii persoanelor implicate.

În calitate de corpuri delicte au fost ridicate ambarcațiunea utilizată la pescuit, întreaga cantitate de pește capturată ilegal și instalația artizanală folosită pentru pescuitul electric, formată dintr-un acumulator, un minciog prevăzut cu conductori electrici și două amplificatoare.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului condamnă ferm orice formă de braconaj piscicol și avertizează că pescuitul cu ajutorul curentului electric reprezintă una dintre cele mai distructive metode de exploatare ilegală a resurselor acvatice, afectând grav fauna piscicolă și echilibrul ecosistemelor. Instituția anunță că va continua acțiunile de control și monitorizare pentru prevenirea și combaterea faptelor care prejudiciază patrimoniul natural al Republicii Moldova.

EcoFM
Live Radio