Republica Moldova, sub Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă. Temperaturile vor ajunge până la +41 de grade Celsius

Sinopticienii au emis avertizare Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabile pentru zilele de 30 iunie și 1 iulie. Temperatura aerului va urca până la +41 de grade Celsius. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, caracteristică specifică nopților tropicale, transmite MOLDPRES.

Astfel, marți, 30 iunie, partea de nord a țării va fi sub cod galben de caniculă, cu temperaturi ce vor oscila între +33…+35 de grade Celsius. În același timp, raioanele din centrul țării vor fi sub cod portocaliu de caniculă, mercurul din termometre va indica maxime de +36…+38 de grade Celsius.

Pentru raioanele din sudul țării, a fost emis Cod roșu de caniculă, ceea ce înseamnă că temperaturile vor urca până la +39…+41 de grade Celsius, anunță Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În același timp, miercuri, pe 1 iulie, va intra în vigoare codul galben de caniculă pe întreg teritoriul țării.

În aceste condiții, cetățenii sunt îndemnați să evite expunerea la soare în intervalul orelor de vârf, să consume frecvent lichide, să evite efortul fizic intens în aer liber și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

EcoFM
Live Radio