În această emisiune discutăm despre reforma administrației publice locale în contextul integrării europene și despre modul în care modernizarea APL poate contribui la dezvoltarea comunităților din Republica Moldova.
Invitat: Leonid Boaghi, primar de Sireți.
Împreună cu invitatul emisiunii vorbim despre rolul primăriilor în procesul de integrare europeană, descentralizare, autonomie locală, capacitatea administrativă a localităților, accesarea fondurilor pentru dezvoltare, implicarea cetățenilor în luarea deciziilor și provocările pe care le întâmpină autoritățile locale în implementarea reformelor.
Această emisiune a fost produsă în cadrul proiectului „Între DA și NU: Dialog pentru democrație și integrare europeană” finanțat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, prin intermediul Fondului pentru subvenționarea mass-mediei.